Candidații la funcția de procuror-șef al procuraturii specializate vor trebui să dețină atât experiență profesională, cât și managerială
Proiectul care prevede modificarea Legii cu privire la Procuratură și introducerea unor criterii noi de eligibilitate a candidaților la funcția de procuror-șef al procuraturii specializate a fost adoptat de către deputați. Documentul a fost susținut cu votul a 56 de parlamentari, transmite OFICIAL.
Potrivit unui comunicat de presă, modificările legislative au scopul de a clarifica unele proceduri de preselecție și selecție a candidaților la funcția de procuror al procuraturilor specializate, pentru asigurarea unor proceduri mai transparente.
Documentul mai stabilește că faza de preselecție a candidaților constă din două etape – verificarea primară a eligibilității candidaților care și-au manifestat interesul de a participa la concurs, precum și intervievarea și evaluarea candidaților rămași.
Legea va intra în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial.