Comisia Pre-Vetting a fost lansată. Cine sunt cei șase membri numiți de Parlament
„Comisia independentă de evaluare a integrităţii candidaţilor la funcţia de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor şi procurorilor” (Comisia Pre-Vetting) a convocat ședința de lansare. Comisia l-a ales pe Herman von Hebel în funcția de președinte, prin vot secret, transmite OFICIAL, cu referire la un comunicat de presă.
Conform Legii nr. 26/2022, evaluarea va include, printre altele, o declarație de avere de la candidații pentru pentru ocuparea funcțiilor în organele de autoadministrare ale judecătorilor şi procurorilor; colectarea și verificarea datelor, audieri publice, o decizie a Comisiei privind respectarea de către candidați a criteriilor de integritate și o procedură opțională de contestații în instanța de judecată.
„Toți membrii sunt nerăbdători să înceapă procesul de evaluare. Ne angajăm ferm să asigurăm un proces de evaluare eficient și echitabil pentru aceste poziții esențiale în sistemul justiției din Republica Moldova și sperăm ca candidații aleși în cele din urmă în organele de autoadministrare ale judecătorilor şi procurorilor vor aduce schimbarea necesară pentru continuarea implementării reformelor în Republica Moldova”, a comentat Președintele Comisiei, Herman von Hebel.
În prezent, Comisia lucrează la toate necesare pentru evaluare, inclusiv la elaborarea Regulamentului de activitate, la elaborarea unui formular de declarație de avere și lista persoanelor apropiate, astfel cum este prevăzut în Legea nr. 26/2022, precum și la dotarea corespunzătoare a secretariatului său. Până când secretariatul va fi operațional, funcțiile sale de bază vor fi asigurate de o echipă temporară de experți. După ce pregătirile vor permite începerea evaluării, Comisia va informa candidații respectivi, va trimite formularele de declarație de avere și va efectua ulterior evaluarea, în conformitate prevederile Legii și Regulamentului de activitate al Comisiei.
Astfel, este de așteptat ca evaluarea să înceapă pe parcursul lunii mai. Așa cum prevede Legea, candidații pentru calitatea de membru în Consiliului Superior al Magistraturii și al Consiliului Superior al Procurorilor vor fi evaluați cu prioritate față de ceilalți candidați. Procesul integral de evaluare poate dura până în luna decembrie 2022.
Comisia „Pre-Vetting” este compusă din șase membri numiți de Parlament, dintre care trei au fost recomandați de partenerii internaționali de dezvoltare care acordă asistență tehnică Republicii Moldova, și anume: Herman von Hebel (Țările de Jos), Victoria Henley (SUA), Nadejda Hriptievschi (Moldova), Vitalie Miron (Moldova), Tatiana Răducanu (Moldova), Nona Tsotoria (Georgia).