Platforma DA: Insistăm ca guvernarea să demareze reforma veritabilă a descentralizării

Platforma DA: Insistăm ca guvernarea să demareze reforma veritabilă a descentralizării

Platforma Demnitate și Adevăr (DA) insistă ca guvernarea să demareze, în colaborare cu Congresul Autorităților Locale din Moldova (CALM), reforma veritabilă a descentralizării în conformitate cu Carta Europeană de la Paris, ce ar prevedea delegarea maximală a atribuțiilor fiscale, patrimoniale și administrative primăriilor, depolitizarea transferurilor din bugetul de stat către localitățile de nivelul I, crearea altor structuri eficiente administrativ-teritoriale la nivelul II în locul raioanelor și neadmiterea lichidării mecanice a primăriilor, transmite OFICIAL.

„Platforma DA observă cu îngrijorare că guvernarea ezită orice discuție privind descentralizarea reală, consolidarea autonomiei locale și reforma administrativ-teritorială, deși anul viitor vor avea loc alegeri locale generale. Se creează impresia că în pofida promisiunilor electorale, partidul de guvernare pledează ca țara și în continuare să rămână cu raioane la nivelul II de administrație publică locală, care în prezent s-au transformat în structuri ineficiente, care oferă sinecură politică mai multor activiști de partide și generează risipa banilor publici”, se spune într-un comunicat al formațiunii.

Potrivit Platformei, centralizarea excesivă a tuturor domeniilor vieții politice, economice și sociale, care a avut loc pe parcursul ultimilor decenii, a îndepărtat considerabil guvernarea de cetățeni și constituie una din cauzele majorității problemelor grave de sistem cu care se confruntă în prezent Republica Moldova.

„Politizarea profundă a societății, ineficiența administrației publice, lipsa încrederii în justiție și în alte instituții ale statului, corupția atotcuprinzătoare, monopolul economic, influența și controlul din partea diverselor grupuri oligarhice asupra instituțiilor statului și majorității domeniilor vieții sociale din Republica Moldova, sunt inclusiv consecințele directe ale unui sistem  politic și administrativ extrem de centralizat și bazat, în exclusivitate, pe verticala puterii. Concentrarea masivă a puterii (politice, administrative, economice) și a tuturor resurselor statului în mâinile unor grupuri înguste de interese/persoane, precum și lipsa unor mecanisme de contrabalansare și distribuire a puterii între diferite niveluri de administrație publică, afectează grav funcționalitatea tuturor instituțiilor statului și constituie unul din principalele impedimente în calea reformelor, dezvoltării și europenizării Republicii Moldova.

De aceea, fără demolarea verticalei puterii, fără o administrație locală depolitizată, puternică, descătușată și înzestrată cu instrumente și resurse corespunzătoare – fără o descentralizare reală politică, economică și administrativă, Republica Moldova NU are nicio șansă de a implementa reforme, de a se moderniza și dezvolta în conformitate cu standardele țărilor civilizate și dezvoltate. Raioanele în formula actuală a organizării administrativ-teritoriale nici pe departe nu corespund sarcinii consolidării și dezvoltării autonomiei locale”, susține Platforma DA.

Formațiunea mai afirmă că, proiectele sale privind redistribuirea impozitului pe venit pentru persoanele juridice și taxei pentru resursele minerale către primăriile, precum și cele referitoare la transmiterea bazinelor acvatice autorităților publice locale de nivelul I, se prăfuiesc în Parlament.

„Legislativul nu dorește să se întoarcă la inițiativele noastre cu privire la îmbunătățirea considerabilă a procesului de consultare între autoritățile centrale și cele locale și la extinderea competențelor primăriilor în angajarea specialiștilor necesari.  Procesul de delimitarea proprietăților de stat cu proprietățile unităților administrativ-teritoriale, practic, a fost stopat. Realizarea tuturor acestor măsuri ar ridica semnificativ autonomia financiară a primăriilor și ar permite păstrarea acestora cu toate instituțiile de învățământ”, conchide Platforma DA.

Doina Buruiană

 

Share