Amenzi în mărime de 18 mii de lei, aplicate de ANI
În săptămâna 04 – 08 aprilie 2022, Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a aplicat amenzi în mărime totală de 18 mii de lei a inițiat două proceduri de control și a stabilit patru încălcări, transmite OFICIAL.
Potrivit unui comunicat de presă al ANI, cu câte o amendă s-a ales un fost demnitar pentru că nu și-a soluționat în termen starea de incompatibilitate. Un consilier raional a fost amendat pentru nedepunerea declarației de avere și interese personale, iar un primar a fost sancționat pentru că nu și-a declarat și soluționat un conflict de interese admis în funcția de demnitate publică.
În cele două proceduri de control inițiate sunt vizați un procuror din Chișinău, care este verificat pentru o posibilă incompatibilitate în funcția publică, precum și un primar pentru un eventual conflict de interese. În încălcările stabilite figurează un judecător și un funcționar public care au fost constatați cu încălcarea regimului juridic al declarării averii și intereselor personale prin includerea unor date incomplete în declarațiile de avere și interese personale. Pe numele unui fost conducător de instituție a fost identificat un conflict de interese în raport cu fiica, iar în privința unui fost funcționar public cu statut special s-a stabilit incompatibilitate.
Inspectorii de integritate au pornit două cauze contravenționale pe numele a doi consilieri pentru nedepunerea declarației de avere și interese personale și, respectiv, pentru nedeclararea și nesoluționarea unui conflict de interese.
Direcția juridică a ANI a participat în 27 de ședințe de judecată. ANI a eliberat 15 Certificate de Integritate și a soluționat două conflicte de interese.