Timp de o săptămână, vinieta a adus în Bugetul de Stat aproape 2 milioane de lei

Timp de o săptămână, vinieta a adus în Bugetul de Stat aproape 2 milioane de lei

În cadrul activităţilor de control desfăşurate de către inspectorii Serviciului Vamal în zonele de competenţă, în perioada  29 iunie – 5 iulie au fost înregistrate 65 cazuri contravenţionale în baza cărora au fost aplicate amenzi în sumă de peste 161 mii lei.

Frontiera Republicii Moldova, atât pe sensul de ieșire cît și pe sensul de intrare în țară, a fost traversată de circa 55 mii autoturisme, peste 14 mii autocamioane și în jur de 2100 autocare. De menționat, că cele mai multe unități auto au traversat frontiera de stat a RM prin frontiera moldo-română și anume: Postul vamal Sculeni-Sculeni (auto) – 12804 unități de transport ; Postul vamal Leușeni-Albița (rutier)  – 12540 unități de transport; Postul vamal Giurgiulești-Galați (rutier) – 9997 unități de transport.

De către Serviciul Vamal au fost eliberate 9754 viniete, fiind alocate în bugetul de stat peste 1,9 milioane lei.

În aceste condiţii, Serviciul Vamal face apel la atitudinea responsabilă a cetăţenilor și respectarea procedurii de achitare a taxei – Vinieta din timp.

Totodată, persoanele sunt atenționate să nu recurgă la acţiuni ce sfidează legislaţia, implicit falsificarea Vinietei. Datorită mecanismelor de control şi sistemului automatizat de evidenţă gestionat de Serviciul Vamal, orice tentativă de fraudare a legii va fi depistată cu aplicarea sancţiunilor conform legii. Astfel, în perioada vizată au fost depistate 15 cazuri și aplicate amenzi în sumă de 37 mii lei.

Reamintim că taxa pentru folosirea drumurilor Republicii Moldova de către autovehiculele înmatriculate în străinătate variază de la 4 euro pînă la 50 euro.

În weekend, colaboratorii vamali au prevenit transportarea ilegală peste frontiera de stat a peste 8 mii țigarete şi declararea neautentică a mărfurilor.

 

Mihaela Rotari

 

Share