(INTERVIU) Alec Ignat: Prioritar pentru mine, dar şi pentru întreaga noastră companie, a fost şi rămâne clientul
Alec Ignat, director general al „Tirex Petrol” S.A., în cadrul unui interviu acordat www.curentul.md, a vorbit despre situaţia actuală de pe piaţa produselor petroliere, despre relaţia de colaborare cu producătorii agricoli, dar şi despre inovaţiile pe care compania pe care o conduce intenţionează să le implementeze.
C: Domnule Ignat, cum aţi caracteriza situaţia actuală de pe piaţa produselor petroliere?
A.I.: Probabil, aveţi în vedere în ce măsură este afectată piaţa de situaţia din regiune, în special de evenimentele din Ucraina?! Într-adevăr, o situație complicată pe piață a existat ceva mai devreme şi acest lucru era de înţeles. Au fost afectate inclusiv căile tradiţionale de livrare a produselor petroliere în Moldova, atât cele terestre, cât şi cele navale sau feroviare. În special, face față unei creşteri semnificativă a duratei de livrare a produselor petroliere cât și a costurilor. Însă, treptat-treptat, lucrurile revin la normal. Desigur, în măsura în care putem vorbi de o normalitate oarecare în contextul perioadei pe care o traversăm. Dar, cel puţin nu mai există aceeaşi presiune asupra pieţei, cum era cu câteva săptămâni în urmă.
C: Pentru dvs. personal care a fost prioritatea în această perioadă, marcată puternic de o mare incertitudine?
A.I.: Prioritar pentru mine, dar şi pentru întreaga noastră companie, a fost şi rămâne clientul. Noi am resimţit permanent în această perioadă o mare îngrijorare din partea clienţilor noştri. Multora le era frică că la un moment dat s-ar putea pomeni fără produsele petroliere de care au nevoie pentru a-şi continua activitatea. Şi această îngrijorare, într-o oarecare măsură, era justificată. De aceea, ne-am străduit să fim la înălţimea aşteptărilor clienţilor noştri. Iar grija noastră faţă de fiecare categorie de clienţi s-a manifestat atât prin depunerea eforturilor necesare, astfel încât în permanenţă să avem stocurile de produse petroliere de care ei au nevoie, cât şi prin transmiterea unor puternice mesaje de susţinere, de încurajare și apel la calm. În astfel de perioade complicate, susţinerea reciprocă este deosebit de importantă. Şi, apropo, anume în astfel de perioade se consolidează adevăratele parteneriate, se descoperă și scot în evidenţă mult mai multe calităţi decât cele care apar în mod normal din relațiile comerciale.
C: Când vorbiți despre diferitele categorii de clienți, vă referiţi cumva și la relaţia companiei dvs. cu producătorii agricoli pentru că ei par să fi fost afectați în special?
A.I.: Inclusiv. Pentru noi toţi clienţii sunt importanţi şi îi tratăm pe toţi egal, dar, aveţi dreptate, în această perioadă o atenţie deosebită acordăm anume colaborării cu producătorii agricoli. Ei traversează acum o perioadă dificilă și de maximă importanţă pentru noi toți, de fapt una dintre cele mai importante perioade din an, doar că în acest an rolul lor devine imperativ având în vedere conflictul din regiune. De modul în care vor reuşi să facă faţă lucrărilor agricole de primăvară, depinde decisiv cum va arăta întregul an pentru ei. Conştientizăm acest lucru şi în anul curent, mai mult chiar decât în anii precedenţi, am făcut tot posibilul pentru a fi la înălţimea aşteptărilor producătorilor agricoli. Iar această atitudine a noastră are la bază atât situaţia tensionată din regiune, cât şi condiţiile meteo-climaterice pe care le avem. Am considerat de datoria noastră să fim alături de producătorii agricoli şi la fel vom proceda şi în continuare. Mulţi dintre ei ne sunt nu doar clienţi, ci parteneri, iar relaţia noastră de colaborare cu ei este deja testată şi consolidată în timp.
C: Am asietat în ultima perioadă, după scumpiri interminabile, și la diminuări ale preţurilor la produsele petroliere. Putem spera că vor continua?
A.I.: Eu nu am comentat nici atunci când preţurile creşteau, şi nu voi comenta nici situaţiile când preţurile descresc. Nu e treaba noastră, a operatorilor de pe piaţa produselor petroliere, să venim cu comentarii la această temă. Pentru că există cadru legislativ şi normativ în vigoare, care reglementează modul de formare a preţurilor la produsele petroliere. Noi nu putem decât să-l implementăm. Şi, credeţi-mă, suntem destul de limitaţi în acţiuni în acest sens. În rest, e treaba organelor responsabile ale statului. Iar misiunea noastră este să facem tot posibilul ca pe piaţă să existe cantităţile necesare de care au nevoie persoanele fizice şi juridice în activităţile pe care le desfăşoară.
C: Dar despre discuţiile frecvente din ultima perioadă precum că statul ar trebui să renunţe la accizele la produsele petroliere, ce puteţi spune?
A.I.: Mă voi repeta, aplicarea accizelor, ca și drepturile vamale ce reprezintă un component important de formare a prețurilor la produselor petroliere, ţine exclusiv de politica și viziunea de ordin fiscal a statului. Cu siguranţă, legiuitorul, atunci când adoptă decizia privind necesitatea sau cota accizelor, ia în calcul mult mai multe aspecte decât cele ce ţin nemijlocit de activitatea operatorilor pe piaţa produselor petroliere sau îngrijorările consumatorilor. Operatorii sau clienții pot avea opinii împărțite, dar fiecare dintre noi este cu siguranță părtinitor și nu analizează aceste aspecte în ansamblu. De aceea, legiuitorii delegați și instituțiile împuternicite primesc aceste decizii, iar nouă nu ne rămâne decât să ne conformăm şi să acţionăm corespunzător voinţei legiuitorului.
Evident, urmăresc și eu cu mare atenţie discuţiile menţionate de dvs. și aceasta e firesc, pentru că discuţiile acestea au de a face direct cu activitatea noastră. Însă, atâta timp cât statul a stabilit și consideră inoportună schimbarea regulilor de joc, noi acţionăm în baza regulilor stabilite deja.
C: Şi dacă aţi fi invitat la discuţii la aceste teme, dar şi la altele de interes pentru domeniul în care activaţi, aţi accepta?
A.I.: Eu tot timpul am pledat pentru un dialog continuu, dechis şi în interes reciproc dintre mediul de afaceri şi factorii decizionali. Pentru că numai în cadrul unui astfel de dialog sunt scoase în evidenţă problemele cu adevărat importante cu care ne confruntăm, dar şi pot fi identificate cele mai bune soluţii pentru depăşirea lor. Mai mult decât atât, eu consider că dialogul acesta trebuie să existe la toate nivelele – începând de la cel mai înalt (conducerea de vârf a ţării) şi terminând cu nivelul departamental (diverse instituţii cu funcţii de reglementare şi control). Personal am inițiat și am participat de fiecare dată când am fost invitați la dialoguri de acest fel, și sunt gata să particip și să contribui cu toată experienţa pe care o am la identificarea celor mai bune soluţii și în viitor.
C: Ce planuri aveţi pentru perioada imediat următoare?
A.I.: În perioada imediat următoare, planificăm să continuăm dezvoltarea companiei noastre. Am inițiat în parte implementarea unui proces de dotare a staţiilor PECO „Tirex Petrol” cu utilaj modern de încărcare rapidă a automobilelor electrice și de tip plug-in. Partenerul nostru în acest proces este EV Point – o rețea națională de stații de încărcare disponibile în toată țara, dezvoltată cu sprijinul UNDP Moldova și Green City Lab. EV Point foloseşte un sistem unificat de gestionare a staţiilor de încărcare şi este reprezentantul exclusiv al Circontrol pe teritoriul Republicii Moldova, dar și reprezentant oficial autorizat al Circontrol în România. Sunt ferm convins că parteneriatula cesta al „Tirex Petrol” cu EV Point va genera efecte pozitive pentru clienţii noştri, care vor beneficia de servicii de cea mai înaltă calitate şi vor avea acces nelimitat la o nouă tehnologie de mare perspectivă, iar asta ne va permite să rămânem în avangarda pieței.
De asemenea, după ce în anii precedenţi am reuşit cu succes modernizarea a peste 23 de staţii PECO, ne dorim ca și în anul curent acest proces să continue la stațiile din rețeaua noastră, astfel ca să putem moderniza în următorii ani cel puţin 50% din reţeaua noastră. Iar dotarea staţiilor PECO cu utilaj de încărcare rapidă a automobilelor electrice și plug-in se va încadra perfect în amplul proces de modernizare la care m-am referit mai devreme.
Evident acestea sunt doar câteva dintre planurile noastre strategice de dezvoltare ale „Tirex Petrol”. Vom continua consolidarea mărcii comerciale și a imaginii percepute de consumator, investițiile capitale planificate în actualizarea și modernizarea tehnologică a rețelei, dar și menține calitatea înaltă a produselor petroliere și a valorii adăugate pentru client, astfel încât să răspundem așteptărilor tuturor clienților noștri.
Cristina Gurez