A fost lansată platforma de solicitare a compensațiilor pentru gaz, pentru agenții economici

A fost lansată platforma de solicitare a compensațiilor pentru gaz, pentru agenții economici

Ministerul Economiei informează agenții economici despre lansarea platformei pe care pot fi depuse solicitările de obținere a compensațiilor pentru gaz. Cererea poate fi depusă prin intermediul portalului Ghișeului unic de raportare electronică – https://raportare.gov.md/, compartimentul Compensații aferente Decizie CSE nr. 11 din 17.03.2022 – Forma CCG22 din cadrul sistemului ”Declarația Electronică – persoane juridice”, transmite OFICIAL.

Potrivit unui comunicat de presă, sunt eligibili pentru compensații consumatorii noncasnici care procură de la furnizorii de gaze naturale, activează în anumite domenii (indicate mai jos), și ale căror plăți pentru gazele naturale (fără TVA), consumate lunar, reprezintă cel puțin 5% din volumul de vânzări din luna respectivă.

Compensația va constitui 100% din diferența în urma majorării prețurilor reglementate pentru furnizarea gazelor naturale, dar nu mai mult de 1,5 milioane lei per consumator. Din suma compensată se va exclude compensarea pentru primii 500 m3 consumați lunar pentru care a fost efectuată compensarea conform Dispoziției nr.3 din 01 februarie 2022 a CSE.

Activitățile de bază ale consumatorilor noncasnici care solicită compensare se desfășoară în domenii precum: Cultivarea legumelor și a pepenilor, a rădăcinoaselor și a tuberculilor; Creșterea păsărilor; Prelucrarea și conservarea fructelor și a legumelor; Fabricarea produselor lactate şi a brânzeturilor; Fabricarea produselor de morărit, a amidonului și a produselor din amidon; Fabricarea pâinii; fabricarea prăjiturilor şi a produselor proaspete de patiserie; Fabricarea macaroanelor, tăiţeilor, cuş-cuş-ului (cous-cous) şi a altor produse făinoase similare; Fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor; Fabricarea de covoare şi mochete; Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, cu excepţia articolelor din blană; Fabricarea articolelor de îmbrăcăminte prin tricotare sau croşetare; Tăbăcirea şi finisarea pieilor; Fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie şi a articolelor de harnaşament; prepararea şi vopsirea blănurilor; Fabricarea încălţămintei; Fabricarea sticlei şi a articolelor din sticlă; Fabricarea materialelor de construcţii din argilă; Creșterea porcinelor.

Share