Trei încăperi și un mijloc de transport în valoare de circa 4 milioane de lei, indisponibilizate de ARBI
Agenţia pentru recuperarea bunurilor infracționale (ARBI) a Centrului Național Anticorupție(CNA) a aplicat sechestru pe bunuri în valoare de circa 4 milioane de lei, săptămâna trecută. Printre bunurile indisponibilizate sunt două încăperi locative, una nelocativă și un mijloc de transport. 130 de delegații ale procurorilor sunt în examinare la ARBI în acest moment, transmite OFICIAL.
Potrivit unui comunicat de presă, pe lângă componenta de recuperare a bunurilor provenite din infracțiuni, CNA și-a desfășurat activitatea și pe alte dimensiuni cum sunt cea de prevenire a corupției, analitică, de expertiză și educație anticorupție. Astfel:
- Direcţia analitică a finalizat 6 analize operaționale, a inițiat 12 analize operaționale noi, iar alte 93 de analize operaționale și strategice sunt în procedură. 60 % dintre acestea vizează veniturile și proprietățile funcționarilor;
- Direcţia legislaţie și expertiză anticorupție a recepționat 23 de proiecte de acte normative pentru expertizare, 12 rapoarte de expertiză și avize au fost remise autorilor;
- În cancelaria Centrului au fost înregistrate 1290 materiale;
- 48 de apeluri au fost recepționate la Linia naţională anticorupţie;
. Direcţia educaţie anticorupţie a desfășurat 11 activităţi de informare și sensibilizare cu privire la riscurile și consecințele implicării în acte de corupție în mai multe entități publice, alte 11 sesiuni sunt planificate;
- Au fost eliberate 88 de caziere de integritate;
. La moment, 4 persoane se dețin în Izolatorul de urmărire penală al CNA.