Solicitările Asociației „Forța Fermierilor” către conducerea țării
Asociația Agricultorilor „Forța Fermierilor” cere elaborarea, în cel mult cinci zile, a unui program de susținere țintită a sectorului agroindustrial și solicită o întâlnire urgentă cu conducerea țării, în frunte cu Președintele Maia Sandu, informează OFICIAL.
„La începutul lunii martie, problemele grave în sectorul agroalimentar au fost recunoscute de către Guvern, când Prim-ministrul a venit cu declarația privind necesitatea elaborării unui plan special de acordare a ajutorului țintit fermierilor. Pe data de 11 martie, subiectul dat a fost discutat la Consiliul Suprem de Securitate(CSS), cu emiterea deciziei privind elaborarea urgentă a unui program de sprijin pentru agricultori în vederea asigurării securității alimentare. La prima vedere ar părea o sesizare corectă a problemei. A trecut aproape o lună, lucrările de primăvară trebuie să fie în toi, însă există un risc sporit că – calitatea acestora va fi sub nivelul minim efectiv, ceea ce, în contextul actual regional, ar prezenta un pericol iminent pentru securitatea alimentară a țării”, au menționat reprezentanții Asociației Agricultorilor „Forța Fermierilor”, în cadrul unei conferințe de presă.
Fermierii spun că, sectorul agrar este „decapitalizat și sufocat de credite”.
„Fermierii procură motorina angro la preț de două ori mai mare, iar fertilizanți s-au scumpit de cinci ori, comparativ cu primăvara anului precedent. Pomicultorii nu pot comercializa zeci de mii de tone de mere aflate la păstrare în frigidere. Sub lovitura crizei au nimerit preponderent agricultorii mici și mijlocii din zonele rurale, care asigură o mare majoritate a locurilor de muncă la sate. În același timp, agroholdingurile continuă expansiunea”, au precizat ei.
În context, Asociația „Forța Fermierilor” dezaprobă tergiversarea procesului acordării suportului necesar agricultorilor afectați puternic de diferite crize concomitent și cere elaborarea timp de cinci zile a unui program de susținere țintită a sectorului agroindustrial.
Totodată, agricultorii spun că se constată o creștere semnificativă a tensiunilor în rândul fermierilor, care pot să se transforme în proteste. În acest sens, ei solicită o întâlnire urgentă cu conducerea țării în frunte cu Președintele Maia Sandu.
Cristina Jicol