Frontiera: Se circulă lejer, fără rânduri!

Frontiera: Se circulă lejer, fără rânduri!

„În toate punctele de trecere a frontierei se atestă flux minimal de călători și mijloace de transport. Se circulă lejer, fără rânduri!” – anunță Poliția de Frontieră, informează OFICIAL.

Potrivit unui comunicat de presă, în perioada 27.03.2022 (ora 20:00) și 28.03.2022 (ora 08:00), polițiștii de frontieră au înregistrat 10 588  traversări persoane, dintre care un număr mai mare – 5 479 pe sensul de ieșire din țară. Cele mai multe traversări au fost ale cetățenilor străini – 5 837, iar traversările cetățenilor moldoveni au constituit 4 751.

Cea mai „activă” frontieră a fost cu România – 9 370 traversări, iar 952 treceri au fost semnalate în punctele de trecere situate la granița moldo-ucraineană și 266 treceri la frontiera aeriană.

Perioada mai intensă la frontieră, în care s-a atestat un aflux de călători, a fost între 20:00 și 23:00.

Cele mai tranzitate puncte de trecere a frontierei au fost Leușeni și Sculeni.

Cu referință la traversarea frontierei de către cetățenii Ucrainei, a fost consemnat un număr total de 1 539 treceri, dintre care 621 pe direcția intrare în Republica Moldova și alte 918 treceri la ieșire din țară. Totodată, numărul de 343 au constituit trecerile minorilor ucraineni.

Cristina Gurez

Share