Șor, după ce Estonia a redus accizele la carburanți: E exact ce am propus, dar guvernarea a spus că e o soluție proastă

Șor, după ce Estonia a redus accizele la carburanți: E exact ce am propus, dar guvernarea a spus că e o soluție proastă

Ilan Șor, președintele Partidului „Șor”, a venit cu noi critici în adresa guvernării, după ce, astăzi, Parlamentul estonian a decis să reducă accizele la importul de carburanți, precum și la alcool și energie electrică, amintind că, miercuri, el a propus această soluție, în contextul scumpirilor fără precedent a motorinei și benzinei, iar cei de la putere au spus însă că reducerea accizelor nu este posibilă și nici practică, informează OFICIAL.

„Este exact ceea ce le-am propus noi, acum trei zile, ONG-iștilor subdezvoltați de la putere. Iar ei urlau că asta nu va avea niciun efect, că este o soluție proastă și că este imposibil de implementat. Dragi ONG-iști, ne tot spuneți că voi vă raportați la Uniunea Europeană. Vă amintesc că Estonia, fostă republică sovietică, la fel ca și Moldova, este astăzi membru al Uniunii Europene. Mai mult, voi sunteți cei care vă raportați la ea de fiecare dată”, a declarat Ilan Șor, într-o postare video pe Facebook.

Mai mult, el a acuzat PAS de incompetență totală și de faptul că, din cauza inacțiunilor guvernului, cetățenii moldoveni plătesc astăzi prețuri astronomice.

„Eu înțeleg că pe voi vă doare în cot de viața oamenilor. Dar poate vă opriți, totuși, și vă gândiți un pic și la cetățenii noștri? Noi v-am oferit o soluție clară și exactă cum trebui făcut ca să oprim scumpirea produselor petroliere, respectiv, a tuturor celorlalte produse. Dacă pe voi nu vă duce capul, faceți măcar ce vă spunem noi”, a menționat Ilan Șor.

În context, el le-a atras atenția celor de la putere că lumea este la capătul răbdării și că, în lipsa unor măsuri urgente, situația se va agrava și mai mult. „Sandu, Gavrilița, Grosu, coborâți odată din Cosmos. Că dacă nu, o să vă coborâm noi. Ajunge! Faceți măcar ceva pentru oameni! Încetați PR-ul vostru ieftin, oamenii au nevoie de soluții. Sper foarte mult că mă auziți și veți lua măsuri în următoarele zile, pentru că, dacă veți continua în același ritm, în curând, carburanții vor fi de două ori mai scumpi decât azi. Și celelalte produse tot”, a adăugat Ilan Șor.

Miercuri, fracțiunea parlamentară a Partidului „Șor” a trimis depus o solicitare Comisiei Naționale pentru Situații Excepționale, autoritatea centrală pe perioada stării de urgență, prin care i-a cerut să reducă în jumătate accizele la importul de carburanți și să scadă TVA de la 20%, la 8 la sută. Potrivit liderului formațiunii, Ilan Șor, această măsură ar permite ca benzina și motorina să coste la pompă în jur de 20 de lei.

Share