PDM: Semnarea cererii de aderare la UE e doar primul pas într-o perioadă complexă
Partidul Democrat din Moldova (PDM) a salutat cu satisfacție cererea de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană, semnată azi de Președintele Republicii Moldova, informează OFICIAL.
Partidul Democrat din Moldova a reiterat că a fost dintotdeauna un promotor fidel al parcursului european al țării noastre, contribuind esențial la realizarea foii de parcurs a Acordului de Asociere RM-UE.
„Conștientizăm că această acțiune extrem de importantă în istoria țării este doar primul pas într-o perioadă complexă care va urma și care trebuie să fie marcată de multă muncă și consecvență.
Partidul Democrat din Moldova reiterează disponibilitatea sa de a depune toate eforturile pentru atingerea dezideratului strategic al Republicii Moldova – aderarea la comunitatea statelor europene”, se spune în declarația formațiunii.
Cristina Gurez