Inițiativa PSRM cu privire la instituirea moratoriului asupra controlului de stat la întreprinderi, înregistrată
Inițiativa Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) cu privire la instituirea moratoriului asupra controlului de stat la întreprinderile micro, mici și mijlocii a fost înregistrată în Parlament, informează OFICIAL.
Potrivit unui comunicat de presă, proiectul de lege prevede ca termenul moratoriului să fie până la 31 decembrie.
Astfel, până la această dată nu se vor efectua controale de stat, inclusiv fiscale, financiare, privind calitatea produselor/serviciilor, parametrilor tehnologici şi/sau cerinţelor specifice pentru genul de activitate desfăşurat, privind respectarea normelor de protecţie a muncii, planificat sau inopinat, efectuat la faţa locului, la sediile, locurile de desfăşurare a activităţii sau de aflare/păstrare a bunurilor persoanelor înregistrate în modul stabilit care desfăşoară activitate de întreprinzător.
Autorii susțin că inițiativa are scopul evitării presiunilor și intervenției excesive a statului în activitatea întreprinderilor.
”Proiectul de lege este înaintat în contextul crizei energetice și sanitare cu care se confruntă cetățenii și mediul de afaceri. Scumpirile și tendințele inflaționiste generează un cadru incert și instabil pentru desfășurarea normală a activității mediului de afaceri. Astfel, se prezintă absolut necesară implementarea unor măsuri în vederea susținerii agenților economici și diminuarea vulnerabilității acestora”, afirmă deputații PSRM.
Autorii precizează că această inițiativă nu implică cheltuieli suplimentare din bugetul de stat.
Cristina Gurez