PSRM va continua să participe activ la asigurarea refugiaților din Ucraina cu toate cele necesare

PSRM va continua să participe activ la asigurarea refugiaților din Ucraina cu toate cele necesare

Astăzi a avut loc ședința comună a conducerii Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) și a fracțiunii parlamentare a formațiunii, în cadrul căreia a fost examinată situația creată din cauza fluxului mare de refugiați din Ucraina. Totodată, s-a subliniat necesitatea stringentă de sprijinire a refugiaților de-a lungul întregului traseu de mișcare pe teritoriul țării noastre, informează OFICIAL.

Potrivit unui comunicat de presă, în cadrul ședinței a fost salutată activitatea coordonată a administrațiilor publice locale și centrale, precum și a deputaților parlamentului, organizațiilor teritoriale ale PSRM, Gărzii Tinere în procesul de pregătire a infrastructurii pentru primirea refugiaților și pentru organizarea ajutorului umanitar.

„Mai întâi de toate, este vorba despre acțiunile de primire a refugiaților la Ocnița, Briceni, Râșcani, Dondușeni, Basarabeasca, Cantemir, Ștefan Vodă, Cahul, raioane care sunt conduse de reprezentanții PSRM. Autoritățile locale din aceste raioane, cu susținerea mediului de afaceri și a cetățenilor, au făcut tot posibilul pentru a asigura oamenii cu transport, locuințe provizorii, mâncare, informații necesare. Cea mai mare povară este acum asupra raioanelor în care există puncte de trecere a frontierei.

Astfel, în raionul Ocnița sunt trei puncte de trecere a frontierei: la Ocnița, Otaci și Unguri. Consiliul Raional Ocnița, sub președinția lui Iurie Plop, cu implicarea nemijlocită a Irinei Lozovan, deputat PSRM, a oferit o încăpere pentru Centrul provizoriu de gestionare a fluxului de refugiați în comuna Călărășeuca. Primăria comunei asigură furnizarea de căldură, energie electrică, este organizată bucătăria de câmp. Primarul comunei Călărășeuca, Vasile Păpușa se află în contact permanent cu toate serviciile speciale și este dispus să acorde tot sprijinul necesar. Activiștii Gărzii Tinere au organizat acțiuni de susținere a refugiaților direct la punctul de trecere a frontierei de la Sochireni: asigură cetățenii ucraineni cu hrană gratuită și cu toate cele necesare.

În raionul Ștefan Vodă sunt două puncte de trecere a frontierei – Palanca și Tudora. Aici situația este foarte dificilă. În acest raion au fost create peste 1500 de locuri de plasament pentru refugiații ucraineni. Președintele raionului, Vasile Maxim, cu susținerea consiliului raional, a creat Centrul provizoriu de gestionare a fluxului de refugiați în Palanca, unul dintre cele mai mari puncte de trecere a frontierei. Centrul este asigurat cu produse alimentare, aici lucrează asistenți sociali. Deputatul PSRM, Vasile Bolea, în comun cu ex-deputatul, președintele organizației teritoriale PSRM, Alexandr Jolnaci activ participă la coordonarea acțiunilor de susținere a cetățenilor ucraineni în Ștefan Vodă.

Autoritățile locale din Briceni, sub conducerea lui Vitalie Lupașco, președintele raionului din partea PSRM, au organizat locuri pentru plasarea refugiaților ucraineni. Situația din acest raion este tensionată în legătură cu faptul că pe teritoriul său există șase puncte de trecere a frontierei, inclusiv trei foarte mari – Criva, Larga, Briceni, motiv din care fluxul de refugiați este destul de mare. Un ajutor considerabil în organizarea activităților din raion este acordat de organizația teritorială a PSRM în frunte cu Dorin Povaloi.

În Basarabeasca, autoritățile locale au asigurat peste 100 de locuri pentru plasarea refugiaților. Punctul de trecere a frontierei se află chiar în oraș, în Basarabeasca. Aici sunt instalate corturi unde sunt cazați oamenii. Aceștia sunt hrăniți gratuit, asigurați cu informații, primesc ajutorul necesar. Fluxul de refugiați de aici este mare – timp de doar 48 de ore, au trecut 2100 de ucraineni. Despre aceasta a anunțat președintele raionului, socialistul Piotr Pușcari care a apreciat ajutorul semnificativ acordat de voluntari, consilieri și locuitorii raionului.

Administrația raionului Râșcani, sub conducerea lui Vasile Secrieru, a asigurat cetățenii ucraineni cu locuri de cazare, produse alimentare, medicamente. Vladimir Mizdrenco, ex-deputat, președintele Organizației Teritoriale PSRM activ ajută în coordonarea activităților de acordare a sprijinului pentru refugiați.

Autoritățile locale de la Dondușeni, sub  conducerea lui Valentin Cebotari, președintelui raionului, reprezentantul PSRM, sunt în proces de organizare a unui Centru de plasament provizoriu care, la prima etapă, va avea capacitatea de 32 de locuri, cu extinderea ulterioară până la 100 de locuri, în caz de necesitate. Organizația Teritorială PSRM, sub conducerea lui Veaceslav Banari, se implică activ în coordonarea și organizarea acestor acțiuni.

În raionul Cahul sunt trei puncte de trecere a frontierei – unul la hotarul cu Ucraina (Giurgiulești) și două – la frontieră cu România (Giurgiulești și Cahul). Administrația raionului Cahul, sub conducerea președintelui raionului Marcel Cenușa, a identificat posibilitatea de a deschide centre de plasament pentru 340 de cetățeni ai Ucrainei. Refugiații sunt asigurați cu locuri de cazare, servicii sanitare și mâncare caldă. În aceste activități este implicată Organizația Teritorială PSRM sub conducerea lui Evghenii Osadcenco.

Conducerea raionului Cantemir a pregătit 320 de locuri, inclusiv în case particulare, pentru cazarea refugiaților. Președintele raionului Anatoli Ichim a menționat faptul că în raion nu există puncte de trecere a frontierei, iar refugiații care se opresc aici sunt în mare parte rudele locuitorilor raionului. În raion este deschis un punct de recepționare a îmbrăcămintei, a produselor alimentare, jucăriilor pentru a sprijini refugiații” – au comunicat socialiștii.

Potrivit sursei, marea majoritate a refugiaților se află în tranzit pe teritoriul țării noastre și cel mai important lucru este să se ofere oamenilor posibilitatea să înnopteze, să mănânce, să fie asigurați cu obiecte sanitare, îmbrăcăminte, transport.

„PSRM – în cooperare cu autoritățile centrale și locale, va continua să participe activ la asigurarea refugiaților din Ucraina cu toate cele necesare, oferindu-le asistență umanitară și sprijin la toate etapele” – se mai spune în comunicat.

Cristina Gurez

Share