ANTA: Letonia permite tranzitarea fără autorizații pentru efectuarea transportului rutier de mărfuri
Operatorii de transport moldoveni vor putea tranzita teritoriului Letoniei fără autorizații pentru efectuarea transportului de mărfuri. Despre aceasta a anunțat Agenția Națională Transport Auto(ANTA), transmite OFICIAL.
„ANTA informează că, în rezultatul negocierilor purtate cu autoritățile competente ale Letoniei în contextul nivelului ridicat de alertă și acutizării grave a situației de securitate pe teritoriul Ucrainei, a fost permisă operatorilor de transport moldoveni tranzitarea teritoriului Letoniei fără autorizații pentru efectuarea transportului de mărfuri”, se spune înntr-un comunicat al instituției.
Derogarea respectivă este valabilă în cazul unităților de transport blocate, pentru a ocoli teritoriul Ucrainei și a reveni în Republica Moldova.
Share