Sursă oficială: UE blochează activele preşedintelui rus Vladimir Putin şi ale ministrului de extrerne Serghei Lavrov
Uniunea Europeană a decis vineri blocarea tuturor activelor preşedintelui Rusiei, Vladimir Putin, şi ale ministrului rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat agenţiei Reuters un oficial european, scrie AGERPRES, transmite OFICIAL.
Sub rezerva anonimatului, sursa respectivă a dezvăluit că ambasadorii statelor membre ale UE au decis sancţionarea personală a liderului de la Kremlin şi a şefului diplomaţiei de la Moscova chiar înainte de aprobarea următorului pachet de sancţiuni împotriva Rusiei, ca reacţie la invadarea Ucrainei.
Cu puţin timp înainte, preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski ceruse Uniunii să sancţioneze Rusia mai rapid şi mai drastic.
Oficialul citat de Reuters susţine că „ne mişcăm cât de repede putem” şi a adăugat că ar putea fi decise sancţiuni şi împotriva altor oligarhi ruşi, care nu au fost afectaţi până acum de măsurile luate de UE.
Miniştrii de externe din cele 27 de ţări din Uniune urmează să se reunească la ora 14.00 GMT (16.00 ora Moldovei) pentru a stabili detaliile pachetului de sancţiuni convenit deja în principiu de şefii de state şi de guverne europeni, la un summit de urgenţă care a avut loc în cursul dimineţii.