Altă demisie la ANSC
Petru Oprea, consilier pentru soluționarea contestațiilor de la Agenția Națională pentru Soluționarea Contestațiilor (ANSC), a depus cererea de demisie. Despre aceasta a anunțat Dumitru Alaiba, președintele Comisiei juridice, numiri și imunități a Parlamentului, informează OFICIAL.
„Încă o demisie de la Agenția Națională de Soluționare a Contestațiilor. A depus cererea de demisie Petru Oprea, consilier pentru soluționarea contestațiilor.
Putem doar accepta și respecta decizia”, a declarat Dumitru Alaiba.
Totodată, el a anunțat că astăzi, Comisia Economie, Buget și Finanțe va lansa concursurile pentru suplinirea funcțiilor și „o să încurajeze oamenii competenți să aplice la concurs”.
„Avem un singur scop. Să abilităm o instituție cu profesioniști care să vegheze asupra eficienței cu care se cheltuie banul public prin achiziții”, a subliniat Alaiba.
Amintim că, săptămâna trecută Parlamentul a revocat-o din funcția de director adjunct, consilier al ANSC pe Irina Gutnic, iar ieri a demisionat consilierul Iacob Plămădeală.
Doina Buruiană