Despre câștigul de cauză la CEDO! Conducerea PL: Vom dona banii
Mihai Ghimpu, președintele de onoare al Partidului Liberal (PL), în cadrul unei conferințe de presă, s-a referit la hotărârea Curții Europene pentru Drepturile Omului (CEDO) prin care i-a fost oferit câștig în cauza „Ghimpu și alții vs. Republica Moldova” (nr. 24791/14), informează OFICIAL.
Mihai Ghimpu a spus că a fost învinuit de lovitură de stat, însă lucrul acesta nu corespunde realității și hotărârea CEDO demonstrează acest lucru.
„A trebuit să așteptăm 12 ani, am avut răbdare, important este că dreptatea a triumfat. Motivul pentru care ne-a dat dreptate este că instanțele de judecată nu au examinat și nu au încercat să ceară probe de la cei care ne-au învinuit”, a menționat politicianul, adăugând: „Astfel, din 1 februarie curent, eu, Dorin Chirtoacă și PL nu mai suntem vinovați de lovitura de stat din 7 aprilie 2009”.
Totodată, Mihai Ghimpu că, împreună cu colegii săi, a decis ca banii obținut din câștigul cauzei – vreo 60 000 lei, vor fi donați unor persoane nevoiașe, care urmează a fi identificate.
Precizăm că, ieri, avocatul Tatiana Iovu a comunicat:
„Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a condamnat din nou Republica Moldova în legătură cu evenimentele din 07 aprilie 2009.
La data de 01 februarie 2022 Curtea Europeană pentru Drepturile Omului a pronunțat hotărârea în cauza Ghimpu și alții vs Republica Moldova (nr. 24791/14), prin care a constatat încălcarea art. 8 al Convenției.
Cauza se referă la încălcarea de către instanțele naționale a dreptului reclamanților dl. Mihai Ghimpu, dl. Dorin Chirtoacă și Partidul Liberal la protecția demnității și reputației în legătură cu difuzarea de către canalul de televiziune NIT și alte canale TV a filmului ”Atac asupra Moldovei”, care viza evenimentele din 07 aprilie 2009.
La 12 iunie 2009, reclamanții au introdus o acțiune în instanța de judecată împotriva VV (Președintele Republicii Moldova), AR (șeful Serviciului de Informare și Securitate) și VG (Procuror General), care ocupau cu toții posturile respective în aprilie 2009, și împotriva postului de televiziune NIT și a altor câteva posturi TV, care au distribuit informații denaturate și denigratoare cu referire la evenimentele din 07 aprilie 2009, fiind afectată onoarea, demnitatea și reputația profesională.
Curtea a apreciat că, în pofida aspectelor politice și contextul electoral în care a fost difuzat filmul ”Atac asupra Moldovei” și limitele mai largi ale unei critici acceptabile la care politicienii se supun cu bună știință, acuzațiile grave nu puteau fi lăsate fără o examinare specifică de către instanțele interne. În acest sens, Curtea a indicat că persoanele publice, care au instigat la o dezbatere aprinsă din cauza comportamentului lor și comentarii publice, nu trebuie să tolereze să fie acuzați public de acte penale, fără ca astfel de declarații să fie susținute de fapte. În plus, Curtea a reamintit că o cerință generală pentru jurnaliști este să se distanțeze de conținutul care ar putea insulta sau provoca pe alții sau le-ar putea deteriora reputația. Rolul presei este de a furniza informații despre evenimentele actuale, opinii, idei și să acționeze cu bună-credință.
Curtea a considerat că echilibrul dintre cele două drepturi concurente, adică dreptul la libertatea de exprimare și dreptul la viață privată, pe care instanțele interne le-au îndeplinit într-o manieră destul de generală, nu remediază absența oricărei analize în ceea ce privește afirmațiile specifice în filmul ”Atac asupra Moldovei”, în special referitor la acuzațiilor aduse reclamanților.
Considerațiile date au fost suficiente pentru a permite Curții să concluzioneze că a existat o încălcare a articolului 8 din Convenție.
În fața Înaltei Curți și a instanțelor naționale interesele reclamanților dl. Mihai Ghimpu, dl. Dorin Chirtoacă și Partidul Liberal au fost reprezentate de avocații Tatiana Iovu și Ion Casian, care activează din cadrul BAA ”Casian, Iovu § Partenerii”.
Cristina Gurez