Partidul Puterea Oamenilor lansează un apel public către ministra sănătății
Partidul Puterea Oamenilor, în contextul ultimelor dispute din mediul online, cu privire la subiectul închiderii celor 5 maternități din regiunea de nord a Republicii Moldova, vine cu o poziție oficială, prin care face un apel către ministra sănătății, Ala Nemerenco – să vină cu o viziune de dezvoltare pe tot ce ține sectorul de sănătate, să investigheze neregulile din maternități și desigur să aibă o comunicare transparentă și oficială, dar nu prin rețele de socializare, informează OFICIAL.
„Tot asistăm la spectacole indecente prin insulte pe facebook pus în scenă de conducerea Ministerului Sănătății. Un spectacol, care nu-i face față unui manager, dar care insultă în primul rând, cetățenii. Populism și dispreț față de adevăr. Cum altfel să numim cinismul sau atitudinea doamnei ministră față de închiderea unor spitale?” – menționează reprezentanții formațiunii.
Totodată – se spune în declarație – „mai solicităm să nu se mai bazeze pe așa zisa ”experiență a altor state”, dar să coboare la realitățile Republicii Moldova. Solicităm verticalitate și decizii asumate. Atunci când a fost vorba de închiderea Centrului COVID-19 de la Moldexpo, doamna Nemerenco s-a implicat în deciziile locale, iar atunci când e vorba de închiderea maternităților, doamna ministră invocă faptul că nu e responsabil ministerul.”
„Prin aceste jumătăți de măsură nu se va face ordine în sectorul sănătății. Ne dorim o societate sănătoasă, care nu sunt doar cifre și numere pentru unii guvernanți. Iar funcția de ministră a sănătății, nu este funcție de consultat în politici, bazate pe experiența altor state, dar este despre gestionarea situației și stimulente de a menține oamenii sănătoși din țara noastră.
Doamnă ministră, echipa Partidului Puterea Oamenilor roagă să ieșiți public și să anunțați viziunea pe care o aveți, programul pe care îl veți întreprinde, concluziile și măsurile pe care le veți dispune pentru anul 2022. Ce veți face cu privire la deficitul de personal din sistem? Sau tot veți închide spitale? Ce faceți ca siguranța cetățenilor să fie pe primul loc? Cum veți crește calitatea actului medical? O viziune pentru țara noastră Moldova, nu doar ce fac și zic alte state din jur, pentru că vă amintim, stimată doamnă ministră, trăim în cea mai săracă țară din Europa, iar politicile și realitățile din alte țări nu sunt valabile cu realitățile noastre” – se spune în apelul Partidului Puterea Oamenilor.
Cristina Gurez