Lecţiile anului 2021 şi obiectivele Tirex Petrol pentru 2022 din perspectiva unui investitor autohton pe piața petrolieră a RM
Fiind la început de an, este logic și corect să setăm obiectivele pentru 2022, precum și să trecem în revistă succesele și lecțiile anului trecut – afirmă omul de afaceri Alec Ignat, în cea mai nouă postare de pe blogul său, informează OFICIAL.
Iată declarațiile proprietarului Tirex Petrol:
„După cum bine se ştie, în calitate de proprietar și manager al Tirex Petrol, am setat un plan ambițios de dezvoltare a companiei acum doi ani, când am încheiat tranzacția de achiziție cu levier financiar, având drept partener MAIB. Atunci mai toți se arătau sceptici când le povesteam despre planul meu de investiţii și dezvoltare a companiei, poate din simplul motiv că un astfel de precedent pe piață petrolieră a Republicii Moldova nu a existat, ca un investitor autohton, finanțat de o bancă autohtonă, să preia în totalitate pachetul majoritar de 96,96% al companiei de la un fost proprietar străin (una din cele mai mari 20 companii pe piața energetică din Germania).
Planul respectiv era prevăzut pentru o perioadă de cel puțin şapte ani și cuprindea strategia de redresare și dezvoltare a companiei, prin care ne-am asumat obligațiuni serioase față de finanțatorul și partenerul nostru în persoana MAIB, față de partenerii și clienții Tirex Petrol, dar și față de cei peste 700 de angajați.
Acum, fiind aproape de jumătatea procesului de implementare a strategiei de dezvoltare şi modernizare, consider că pot face o scurtă trecere în revistă a succeselor și lecțiilor învățate până acum, dar și să mă refer la obiectivele pe care ni le-am propus pentru 2022.
Prima lecție utilă este că am dovedit că în doi ani o companie poate fi redresată și întoarsă pe calea dezvoltării, dar acest lucru cu siguranță necesită mari sacrificii, implică costuri și riscuri, care, fără de parteneri de nădejde, evident ar fi fost imposibil de asumat.
A doua lecție, nu mai puțin importantă pentru mine personal, este că astăzi, planurile ce vizează dezvoltarea şi modernizarea Tirex Petrol, cu siguranță, nu mai sunt tratate cu scepticism, or compania noastră, pornind din postura de codaş, a reușit deja să acceadă în primele patru cele mai mari de pe piața autohtonă.
A treia lecție importantă pentru orice manager cred, este că optimizările proceselor de afaceri și de dezvoltare, cu siguranță, se ciocnesc de o anumită rezistență, implică pe alocuri greșeli și dificultăţi de convingere. Însă, odată identificat consensul, procesele respective devin ireversibile și dau rezultate în timp.
Trecând în revistă planurile noastre pentru 2022, pot să menţionez că nu sunt mai puțin ambițioase, ba dimpotrivă. Apropo, ferma mea convingere este că doar planurile mari pot genera realizări pe potrivă. Astfel, astăzi avem 35 de stații PECO complet reconstruite (fie capital, fie care au fost supuse procesului de rebranding), iar în anul curent ne propunem ca această cifră să includă încă 10 stații, acoperind astfel peste 50% din rețeaua noastră.
Totodată, reieșind din colaborarea noastră de succes cu agricultorii RM în procesul de distribuție a combustibilului acordat în calitate de ajutor de stat din partea României, am reconfirmat necesitatea lansării unui format special de colaborare cu fermierii. Respectivul format ar urma să includă oferte comerciale ce vizează în special dimensiunea vânzărilor en gros, care să susțină procesele tehnologice și de afaceri, oferind posibilitate unei dezvoltări în sinergie cu sectorul petrolier. Facem acest lucru, pornind de la convingerea că anume agricultorilor le suntem datori pentru pâinea de pe mesele noastre.
Un plan ambiţios pe care-l avem în acest an ţine de electrificarea stațiilor PECO cheie ale Tirex Petrol. Mai mulți operatori au anunțat despre intenţiile lor de lansare a terminalelor de încărcare electrică în cadrul staţiilor lor petroliere. Noi, spre deosebire de alţii, deja lucrăm în acest sens şi în primul trimestru al 2022 vom anunţa despre unele realizări concrete în domeniu, inclusiv despre instalarea staţiilor de încărcare rapidă de ultimă generaţie. Această realizare imperativă pentru mine va demonstra încă o dată că Tirex Petrol nu doar păstrează cele mai vechi tradiții, în calitatea sa de cea mai longevivă companie petrolieră, dar şi este în avangarda evoluției pieței.
Și dacă tot mai sus menţionam despre clasamente, aş vrea să spun că suntem mândri de cele mai recente premii pe care le-am primit, inclusiv menţiunea de care ne-am învrednicit în cadrul Galei Mărcilor Recunoscute Notorium Trademark Awards 2021. În cadrul acestei Gale, compania Tirex Petrol a fost premiată cu Locul I la categoria „Combustibil”.
Cât despre poziţia noastră de piaţă, pot menţiona că nu ne oprim la locul patru, scopul nostru fiind să concurăm echitabil și activ că să creștem în fiecare an în cadrul acestui clasament și să ajungem pe prima poziție pe piața produselor petroliere.
Nu în ultimul rând, aş menţiona faptul că deja lucrăm la un plan investițional și de dezvoltare a Tirex Petrol pe termen lung. Piața petrolieră și energetică la nivel european și global este în continuă schimbare, ceea ce inevitabil se expune şi asupra pieţei Republicii Moldova. Chiar dacă avansăm în implementarea strategiei noastre de dezvoltare pe termen mediu, în paralel punem temelia strategiei pe termen lung, care să ne păstreze viabili și concurențiali în continuare prin includerea și tranziția la tehnologiile verzi și regenerabile, inclusiv în domeniul hidrocarburilor. E vorba de un plan și mai ambițios, dar despre care voi vorbi în detalii la timpul potrivit.”
Cristina Gurez