Comentariul ANRE referitor la majorarea prețurilor la gazul natural comprimat de către cea mai mare companie din acest segment al pieței gazelor naturale
Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) constată cu îngrijorare că începând cu 22.01.2022, cel mai mare operator din țară al stațiilor care comercializează gaze naturale comprimate pentru vehicule, „TransAutoGaz” SRL, a majorat esențial prețurile pentru gazul metan, informează OFICIAL.
Potrivit unui comunicat al ANRE, din informațiile apărute în spațiul public, compania a motivat majorarea prin „creșterea preconizată a prețului de achiziție al gazelor naturale”. Totodată, din comentariul publicat de S.A. „Moldovagaz”, care este fondatoarea „TransAutoGaz” SRL, constatăm o încercare neinspirată de a argumenta această decizie. Conducerea S.A. „Moldovagaz” a enumerat mai mulți factori, unii dintre care, în opinia ANRE, nu au cum să influențeze la etapa actuală structura prețului la gazul natural comprimat pentru vehicule, cum ar fi:
1. Argumentarea privind impactul asupra pieței carburanților de doar 3%.
Această afirmație, dincolo de faptul că nu poate justifica prețurile majorate, reprezintă și o abordare superficială asupra impactului social-economic al pieței gazelor naturale comprimate. Majoritatea consumatorilor acestui tip de carburanți este reprezentată de prestatorii de servicii de transport în regim de taxi sau de transport public (autocare). În consecință, această majorare afectează substanțial ambele părți ale procesului și anume, prestatorii de servicii și pasagerii acestora.
2. Argumentarea privind influența costului de energie electrică, care este necesară pentru comprimarea gazului.
Nici această afirmație nu poate fi susținută din motivul că prețurile reglementate la energia electrică au fost modificate de către ANRE ultima dată la 26.01.2021 și rămân neschimbate până în prezent.
Prin urmare, dacă majorările efectuate de către operatori în luna noiembrie al anului 2021 au avut la bază creșterea prețurilor reglementate la gazele naturale aprobate prin Hotărârea ANRE nr. 503/2021, atunci argumentarea creșterii prețului din 22.01.2022 trezește mai multe semne de întrebare.
În scopul clarificării situației apărute pe piața gazelor naturale comprimate, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică analizează detaliat circumstanțele acțiunilor „TransAutoGaz” SRL și își rezervă dreptul să formuleze o sesizare argumentată către Consiliul Concurenței în vederea investigării acestui caz prin prisma legislației anticoncurențiale.
Notă:
Actualmente în Republica Moldova activează 5 operatori al stațiilor GNCV:
1. „Transautogaz” SRL cu 12 stații;
2. ÎCS „Lukoil-Moldova” SRL cu 4 stații;
3. „Saltica-Lux” SRL cu 2 stații;
4. SC „Oltavim” SRl cu 1 stație;
5. „Rompetrol-Moldova” S.A cu 1 stație.
Cristina Gurez