Se anunță noi restricții în contextul COVID-19

Se anunță noi restricții în contextul COVID-19

Guvernul Republicii Moldova anunță noi restricții în contextul măririi numărului de cazuri de COVID-19, transmite OFICIAL.

În cadrul unei conferință de presă, ministrul Sănătății, Ala Nemerenco a spus că astăzi în cadrul Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică (CNESP) vor fi aprobate unele restricții:

„Vom veni cu măsuri suplimentare care au menirea să reducă interacțiunile dintre oameni. Se propune trecerea școlilor în regim online, inițial pentru 2 săptămâni. În sfera publică și mediul privat se va aplica pe cât posibil lucrul la distanță sau în ture. Se introduce obligativitatea certificatelor de vaccinare contra COVID-19 pentru a intra în orice spațiu comercial sau spațiu închis, cu excepția farmaciilor, unităților alimentare, comercializarea produselor de igienă, alimentare etc. Oricine intră într-un magazin de haine, parfumerie etc. vor prezenta certificat de vaccinare. Se va reduce de la 3 la 2 persoane care pot intra în spațiile comerciale. Activitatea unităților alimentare va fi restrânsă între orele 22:00 și 07:00. Evenimentele de orice fel vor fi sistate”, a spus Ala Nemerenco.

De asemenea, ea a spus că se introduce o nouă prevedere privind regimul de carantină.

„Pentru persoanele nevaccinate, dacă au avut contact cu o persoană testată pozitiv cu COVID-19, se va plasa în carantină timp de 10 zile, stare de sănătate va fi monitorizată. Regimul de carantină va putea fi întrerupt după 5 zile după efectuarea unui test. Pentru persoanele vaccinare, dacă au avut contact cu o persoană infectată cu COVID-19, nu vor fi plasate în carantină, dar se recomandă monitorizarea stării de sănătate, la a 5-a zi va fi testată. Cei care au trecut prin boală, vor reveni la muncă fără a efectua testul de control. Pacienții asimptomatici nevaccinați vor ieși din carantină și se vor considera sănătoși după 7 zile de la rezultatul negativ al testului. Asimptomaticii vaccinați vor ieși peste 5 zile din carantină”, a mai spus Neremenco.

Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spătari a vorbit despre compensațiile acordate salariaților.

„Angajatorii sunt obligați să ofere 2 zile libere pentru fiecare doză de vaccinare a salariaților. Costul este suportat de bugetul de stat, iar pentru a beneficia de compensații, angajatorul trebuie să completeze o cerere automatizată. Fiscul va transmite integral costul zilelor libere acordate salariaților până la 588 lei per zi.

Zilele libere pe care le acordă angajatorii pentru salariații cu copii vor fi plătite de CNAS. Dacă angajatul are copil acasă de până la 12 ani sau cu dizabilitate și învață online, el va depune o cerere la angajator pentru a beneficia de aceste zile libere, iar angajatorul va completa o cerere automatizată la CNAS în fiecare lună. Se vor transfera câte 150 lei pe zi.

Se introduce indemnizația pentru salariații în șomaj tehnic. Guvernul va prelua costul în mărime de 50% din salariul mediu pe economie.

De asemenea, angajatorii pot solicita activitatea redusă a angajaților printr-o cerere pe portalul declarațiilor electronice și acestea vor fi analizate de ANOFM și salariații vor rămâne să lucreze cu normă mai mică”, a spus Marcel Spătari.

Cristina Parfeni

Share