Directorul Consiliului de administrație al ANRE va fi selectat în baza unui nou regulament
Comisia economie, buget și finanțe a aprobat Regulamentul privind procedura de organizare şi desfășurare a concursului public pentru selectarea candidatului la funcția de Director al Consiliului de administrație al Agenției Naționale de Reglementare în Energetică (ANRE), transmite OFICIAL, cu referire la un comunicat.
Președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Dumitru Alaiba, a explicat că modificările în procedura de selectare a candidatului au ca scop creșterea nivelului de transparență a concursului public. În special, a fost schimbată grila de evaluare pentru a extinde spectrul candidaților eligibili.
Totodată, Dumitru Alaiba a specificat că noul regulament nu vine în contradicție cu procesul de comasare a ANRE și Consiliului Concurenței, reformă care va continua gradual.
În conformitate cu noul regulament, termenul maxim pentru depunerea dosarelor de către candidații la funcția de Director al Consiliului de administrație al ANRE este 21 februarie 2022. Ulterior, în ședință deschisă, comisia va examina dosarele candidaților şi va aproba decizia cu privire la admiterea acestora la concurs.
Candidaţii admişi se vor prezenta pentru audiere în cadrul unei şedinţe deschise, în ordinea depunerii documentelor de participare la concurs.
Vor fi selectați candidaţii care au acumulat punctajul cel mai înalt. În cazul în care câțiva candidați vor obține un punctaj final egal, comisia va decide, cu votul majorității, cel mai potrivit candidat.
Potrivit regulamentului, candidații la funcţia de director al Consiliului de administraţie al ANRE trebuie să deţină cetăţenia Republicii Moldova, să aibă studii superioare în domeniul tehnic, economic, financiar sau juridic şi experienţă de lucru de cel puţin 10 ani în unul dintre domeniile menţionate, dintre care cel puţin 3 ani în funcţii de conducere în instituții publice sau întreprinderi din sectoarele reglementate de ANRE.