Radu Marian: De ce s-a schimbat atitudinea Gazpromului? Cred că…

Radu Marian: De ce s-a schimbat atitudinea Gazpromului? Cred că…

„O să vă dau un singur detaliu, ca să înțelegeți cum s-a schimbat subit atitudinea Gazprom față de Republica Moldova. În perioada 2011-2015, Moldovagaz a acumulat peste 400 milioane dolari devieri negative (adică diferența dintre prețul de achiziție al gazului și tarifele plătite de cetățeni) și atunci compania rusă niciodată nu a transmis video-uri sau scrisori de amenințare cu întreruperea livrărilor de gaze, așa cum face acum” – a declarat deputatul Radu Marian, informează OFICIAL.

Fruntașul guvernării a mai spus că, acum, în ianuarie, s-au acumulat puțin peste 25 milioane dolari devieri și deja suntem amenințați cu întreruperea de gaze naturale.

„Gazprom, în loc să-și ajute propria companie, a mers pe calea dură. Și asta în condițiile în care Moldova avut o abordare extrem de rezonabilă și respectuoasă cu partea rusă.

De ce s-a schimbat atitudinea Gazpromului? Cred că ați înțeles deja și singuri”, a subliniat el.

Politicianul a menționat că, oricum, vom ieși cu bine și din asta.

„Guvernul și Parlamentul este gata să realoce TVA-ul pentru gaz și să plătească în avans compensațiile către Moldovagaz, pentru a depăși această situație, în cazul în care soluțiile comerciale vor eșua”, a precizat el, adăugând: „Independența energetică și reformele de durată costă, dar efectele benefice ale acestora se vor simți pentru mult timp.”

Cristina Gurez

Share