ANRE a aprobat modificarea Regulamentului cu privire la stabilirea și aprobarea, în scop de determinare a tarifelor, a consumului tehnologic și a pierderilor de apă în sistemele publice de alimentare cu apă

ANRE a aprobat modificarea Regulamentului cu privire la stabilirea și aprobarea, în scop de determinare a tarifelor, a consumului tehnologic și a pierderilor de apă în sistemele publice de alimentare cu apă

Consiliul de Administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat, astăzi, 18 ianuarie 2022, în ședință publică, modificarea Regulamentului cu privire la stabilirea și aprobarea, în scop de determinare a tarifelor, a consumului tehnologic și a pierderilor de apă în sistemele publice de alimentare cu apă.

Regulamentul are drept scop stabilirea modalității unice de calculare şi aprobare a consumurilor tehnologice şi a pierderilor de apă în sistemele publice de alimentare cu apă şi de canalizare, volume de apă care vor fi luate în considerare la determinarea tarifelor pentru serviciul public de alimentare cu apă, de canalizare şi de epurare a apelor uzate. Documentul a fost completat cu norme concrete ce țin de stabilirea unor proceduri clare necesare pentru evidența și justificarea consumurilor tehnologice în procesele de captare, tratare, pompare, transportare, distribuție a apei către consumatori și a pierderilor de apă în rețelele publice de alimentare cu apă.

Hotărârea aprobată prevede termene concrete pentru elaborarea și implementarea de către operatori a unor proiecte de optimizare a cheltuielilor și a consumurilor tehnologice de apă. Aplicarea modificărilor va duce la descreșterea consumurilor tehnologice și a pierderilor de apă din rețelele publice de alimentare cu apă și atingerea unor consumuri tehnologice și pierderi de apă care vor sta la baza determinării tarifelor care reflectă cheltuielile minime justificate ale operatorilor.

De asemenea, în cadrul ședinței publice au fost avizate:

– cheltuielile de bază pentru anul 2021 ale Î.M. D.P. „Apă-Canal” Sîngerei pentru furnizarea/prestarea serviciului public de alimentare cu apă potabilă și de canalizare în valoare totală de 3 846,9 mii lei, cu 701,2 mii lei mai puțin decât valoarea solicitată de titularul de licență. și

– cuantumurile tarifelor pentru serviciile auxiliare prestate consumatorilor de către Î.M. „Pro-Mediu Cocieri” și Î.M. „Regia Apa Șoldănești”, determinate în conformitate cu Metodologia privind aprobarea și aplicarea tarifelor la serviciile auxiliare prestate consumatorilor de către operatorii serviciului public de alimentare cu apă și de canalizare.

Share