Secretariatul Parlamentului întreprinde măsuri pentru a raționaliza consumul resurselor energetice
Secretariatul Parlamentului Republicii Moldova întreprinde măsuri pentru a raționaliza consumul resurselor energetice și a reduce cheltuielile aferente, transmite OFICIAL, cu referire la un comunicat.
În acest scop s-a decis deconectarea aproape integrală de la agentul termic a încăperilor clădirii garajului, cu o suprafață totală de circa nouă mii de metri pătrați. Ca urmare a acestei măsuri, Secretariatul Parlamentului obține o economie considerabilă a volumului de energie termică consumată și, astfel, reduce semnificativ cheltuielile.
Instalațiile de încălzire a celorlalte edificii ale Parlamentului sunt monitorizate și ajustate în permanență. În zilele de odihnă și de sărbători acestea sunt programate la temperaturi minime, iar unele dintre ele sunt deconectate complet.
Și instalațiile alternative de asigurare cu agent termic sunt deconectate în zilele de odihnă și de sărbători.
Totodată, consumul de gaze naturale la cazangeria autonomă care alimentează clădirea de bază a instituției este monitorizat continuu și ajustat în funcție de temperatura aerului de afară.
Parlamentul va continua să întreprindă măsurile necesare pentru folosirea cât mai rațională a resurselor energetice care sunt utilizate în procesul de asigurare a bunei funcționări a instituției.