Care este bilanțul statistic preliminar al activității Biroului permanent al Parlamentului legislaturii a XI-a

Care este bilanțul statistic preliminar al activității Biroului permanent al Parlamentului legislaturii a XI-a

De la începutul legislaturii a XI-a Biroul permanent al Parlamentului s-a întrunit în 21 de ședințe, potrivit bilanțului statistic preliminar al procesului legislativ pentru anul 2021, transmite OFICIAL, cu referire la un comunicat.

Din momentul constituirii sale, pe 29 iulie 2021, Biroul permanent al Legislativului a adoptat 31 de hotărâri.

Printre acestea au fost hotărâri care vizează înființarea comisiilor permanente ale Parlamentului și componența lor numerică; componența nominală a delegațiilor Parlamentului Republicii Moldova la organizațiile parlamentare internaționale și organizațiile parlamentare bilaterale; bugetul Legislativului pentru anul 2022; aprobarea Nomenclatorului dosarelor Parlamentului Republicii Moldova; încheierea sesiunii de toamnă a Legislativului ș.a.

De asemenea, Biroul permanent al Parlamentului are atribuția de a propune data convocării şedinţelor plenare, de a pregăti și asigura desfășurarea lucrărilor Parlamentului, de a coordona activitatea comisiilor permanente, întocmi proiectul ordinii de zi a ședințelor plenare.

Conform prevederilor Regulamentului Parlamentului, componența nominală și numerică a Biroului permanent se stabilește la propunerea fracțiunilor parlamentare, în funcție de reprezentarea proporţională a acestora în Parlament. Din el fac parte, din oficiu, Preşedintele şi vicepreşedinţii Parlamentului.

Astfel, din Biroul permanent al Parlamentului de Legislatura a XI-a fac parte Igor Grosu, Preşedintele Legislativului, Mihail Popșoi și Vlad Batrîncea, vicepreședinții Parlamentului, precum și reprezentanții Fracțiunii parlamentare ”Partidul Acțiune și Solidaritate” Olesea Stamate, Liliana Nicolaescu-Onofrei, Doina Gherman, Veronica Roșca, Vladimir Bolea, Dan Perciun; reprezentanții Fracțiunii parlamentare a Blocului Comuniștilor și Socialiștilor Vasile Bolea, Corneliu Furculiță, Constantin Starîș; reprezentantul Fracțiunii Partidului Politic ”Șor” Denis Ulanov.

Share