Ministrul Mediului: Trebuie să acționăm acum!

Ministrul Mediului: Trebuie să acționăm acum!

Ministrul Mediului Sergiu Palihovici s-a întîlnit cu George Kremlis, Şef de Unitate, Comisia Europeană, sosit în Chișinău într-o vizită oficială pentru participare la întrunirea privind  Evaluarea Strategică de Mediu ca instrument în ecologizarea economiilor şi rolul autorităţilor sectoriale. Evenimentul a fost organizat de către Ministerul Mediului al Republicii Moldova împreună cu Comisia Economică a Organizației Națiunilor Unite pentru Europa (UNECE), în cadrul programului finanțat de Uniunea Europeană ” Ecologizarea Economiilor în Vecinătatea Estică” (EaP GREEN).

Oficialii au discutat despre așteptările ce țin de întrunirea privind evaluarea strategică de mediu, specificînd că  societate durabilă este cea care își modelează sistemul economic și social, astfel încât resursele naturale și sistemele de suport ale vieții să fie menținute și pentru generațiile viitoare.
În acest context, Ministrul Sergiu Palihovici a punctat că dezvoltarea durabilă devine pentru Republica Moldova o constantă a politicilor economice și sociale, iar George Kremlis, Şef de Unitate, Comisia Europeană, a menționat că împrejurări diverse, dar obiective, impun acest lucru, dezvoltarea durabilă constituind un concept mondial, comun, în măsura în care nu există granițe economice sau ideologice ale poluării.
IMG 0348 doiMinistrul Sergiu Palihovici a mulțumit oficialului european pentru sprijinul acordat și etalarea sa în calitate de adevărat aliat al Republicii Moldova în domeniul protecției mediului, menționînd că colaborarea țării noastre cu Comisia Europeană pe probleme de mediu are o importanță strategică și că Republica Moldova/Ministerul Mediului reiterează interesul de participare în cadrul proiectelor de mediu  din cadrul Parteneriatului Estic. Pentru Implementarea angajamentelor de mediu din cadrul Acordului de Asociere, care  este o prioritate pentru activitatea Ministerului Mediului, este necesară asistență tehnică/transfer de expertiză în domeniul evaluării impactului asupra mediului (EIM). Întrucît din 04/01/2015 a intrat în vigoare Legea privind evaluarea impactului asupra mediului, care a transpus Directiva Parlamentului European și a Consiliului din 13 decembrie 2011 privind evaluarea efectelor anumitor proiecte publice și private asupra mediului,  este necesar de a crea urgent mecanismul de aplicare a legii (crearea unității EIM și ESM). În cadrul Ministerului la moment se efectuează reforma instituțională, care va contribui la eficientizarea procesului de armonizare și implementare a tuturor directivelor de mediu din AA RM-UE.Se lucrează intens și asupra stabilirii sistemului national privind evaluarea strategică de mediu (ESM).
Părțile au convenit la continuarea colaborării pentru înregistrarea succeselor și indicilor palpabili ale  celor cîteva direcții strategice de dezvoltare durabilă.  Se va opta pe transpunerea în fapt a obiectivului fundamental ce ține de  asigurarea bunăstării, sănătății și educației în corelație cu cerințele de conservare și regenerare a resurselor naturale, inclusiv și pentru generațiile viitoare. Numai cu eforturi comune, sprijin multilateral și bunăvoință, făcînd abstracție deexistența hotarelor și altor impedimente, se pot realiza standardele unui trai decent și forma exigențele morale, care să conducă la consolidarea pe baze durabile a societății, în conformitate cu criteriile de integrare în Uniunea Europeană.
IMG 0302 fond

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Mihaela Rotari

Share