Șor: Grigorișin s-a înțeles cu partidul de guvernare
Ilan Șor, președintele Partidului „ȘOR”, în cadrul unei conferințe de presă, a declarat că Nicolai Grigorișin, candidat independent la șefia Primăriei Bălți, s-a înțeles cu partidul de guvernare, informează OFICIAL.
„PAS prin acțiunile sale a furat votul bălțenilor. Cu alegerile de la Bălți e totul clar. Guvernarea s-a înțeles cu Grigorișin. Grigorișin, care a înțeles că pierde alegerile, a căzut de acord și acceptat să fie numit practic primar al municipiului bălți. Înțelegem cu toții că nimeni dintre cei normali nu va recunoaște aceste alegeri și primarul care va fi ales”, a menționat el.
Potrivit lui Șor, tot ce se întâmplă astăzi la Bălți înseamnă încă un „teritoriu capturat” de guvernare.
„Dacă alegerile nu vor fi anulate, vom vedea o farsă de prost gust la 19 decembrie”, a mai spus politicianul.
Președintele Partidului „Șor” a exprimat poziția formațiunii cu privire la alegeri.
„Noi nu vom recunoaște aceste alegeri”, a menționat el, precizând că, dacă ar avea onoare, atunci candidații ar renunța la cursa electorală.
Totodată, politicianul s-a arătat sigur că împreună cu bălțenii vor lupta până la capăt pentru adevăr.
Cristina Gurez