Veniturile la bugetul de stat, în creștere
În perioada ianuarie – noiembrie 2021, la bugetul public național (BPN) au fost acumulate venituri în sumă de 67,9 mlrd. lei, fiind în creștere cu 12,4 mlrd. lei față de perioada similară a anului trecut, transmite OFICIAL.
Cheltuielile au constituit 70,9 mlrd. lei, care comparativ cu aceeași perioadă a anului 2020 sunt mai mari cu 7,2 mlrd. lei. Executarea bugetului public național s-a încheiat cu un deficit în sumă de 3,0 mlrd. lei, iar soldurile mijloacelor bănești în conturile bugetelor componente ale bugetului public național au constituit 12,1 mlrd. lei.
Totodată, veniturile bugetului de stat, în perioada de referință au constituit 43,0 mlrd. lei, înregistrând o creștere de 8,8 mlrd. lei față de perioada similară a anului trecut.
Veniturile administrate de către Serviciul Fiscal de Stat au constituit 17,7 mlrd. lei, cu 2,7 mlrd. lei mai mult față de perioada respectivă a anului 2020, iar veniturile administrare de către Serviciul Vamal au constituit 25,5 mlrd. lei, fiind în creștere cu 5,4 mlrd. lei comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.
Cheltuielile bugetului de stat au fost executate în sumă de 46,8 mlrd. lei, fiind în creștere cu 3,3 mlrd. lei față de perioada similară a anului trecut. Executarea bugetului de stat s-a încheiat cu un deficit în sumă de 3,8 mlrd. lei, iar soldurile mijloacelor bănești în conturile bugetului de stat au constituit 8,0 mlrd. lei.
Ministerul Finanțelor a asigurat onorarea tuturor angajamentelor de plată pentru lunile ianuarie – noiembrie a anului curent, toate plățile fiind finanțate integral.
Cristina Parfeni