Parlamentul se va convoca în ședință plenară joi, 9 decembrie

Parlamentul se va convoca în ședință plenară joi, 9 decembrie

Parlamentul se va întruni în ședință plenară, joi, 9 decembrie. Biroul permanent al Legislativului a aprobat, în ședința de astăzi, ordinea de zi a acesteia, transmite OFICIAL.

Deputații vor examina mai multe proiecte de lege în lectura a doua: proiectul de lege cu privire la investigarea incidentelor și accidentelor în transporturi; două proiecte de ratificare a unor acorduri de împrumut   dintre Guvernul Republicii Moldova și BERD; proiectul de modificare a Codului navigației maritime comerciale a Republicii Moldova.

În prima lectură vor fi dezbătute proiectele de modificare a Codului educației și altor acte legislative, inclusiv a Legii privind siguranța traficului rutier și Codului contravențional.

De asemenea, deputații vor examina în prima lectură proiectul de lege privind amnistia în legătură cu aniversarea a 30 de ani de la proclamarea Independenței Republicii Moldova.

Ședința plenară va începe la ora 11.00.

Share