Dosar penal pornit în privința factorilor de decizie ai Agenției de Mediu pe faptul abuzului de serviciu
La 03 decembrie 2021, procurorii specializați pe investigarea fraudelor contra mediului din cadrul Procuraturii Generale, au pornit urmărirea penală în baza art.327 alin.(2) din Codul penal (Abuzul de serviciu), pe faptul pretinselor acțiuni ilegale admise de factorii de decizie ai Agenției de Mediu, manifestate prin eliberarea avizului pozitiv al expertizei ecologice la proiectul de execuție, unui agent economic, în vederea edificării unor construcții în Parcul Nistrean.
În rezultatul investigațiilor preliminare efectuate, procurorii au constatat că, la 29 septembrie 2018, în lipsa unei Hotărâri de Guvern, factorii de decizie ai Agenției de Mediu, prin participație, împreună cu alte persoane, folosind situația de serviciu, în interes material, în scopul realizării unor interese personale și în interesul unor terțe persoane, au eliberat unui agent economic, avizul pozitiv al expertizei ecologice de stat la proiectul de execuție, pentru edificarea în Parcul Nistrean a unui bloc administrativ, bloc tehnic, teren sportiv, teren de joacă pentru copii, teren pentru odihnă, 3 parcări și 23 complexe care vor include fiecare: căsuță de odihnă cu un nivel, garaj, saună, terasă și barbecue. Totodată, pe teritoriul bazei de odihnă se prevedea pavarea cu beton plastifiat și dale din beton a căilor de acces auto și trotuare.
Prin urmare, procurorii au stabilit că, factorii de decizie ai Agenției de Mediu au acționat contrar prevederilor legale statuate la art.35 din Legea nr.591/1999 cu privire la spațiile verzi ale localităților urbane și rurale, potrivit căruia, construcția obiectivelor de menire socială (drumuri de folosință generală, instalații tehnico-edilitare, clădiri) și alte modificări ale destinației terenurilor spațiilor verzi se permit numai în baza unei hotărâri de Guvern, cu avizul autorității centrale pentru mediu și acordul populației din zona respectivă.
La moment, în cadrul cauzei penale vizate supra, procurorii efectuează acțiuni de urmărire penală pentru asigurarea unei investigații complete, obiective și sub toate aspectele a circumstanțelor acestui caz.