Se cere interzicerea Nutella!

Se cere interzicerea Nutella!

Ministrul francez al ecologiei, Segolene Royal, a susţinut că ar trebui să se renunţe la consumul cremei Nutella deoarece folosirea uleiului de palmier la fabricarea acestui produs alimentar a dus la o ‘despădurire masivă, care duce, la rândul ei, la încălzirea climatică’, informează AFP marţi.

Aceste declaraţii au fost făcute luni seara, în timpul emisiunii ‘Le Petit Journal’ a postului de televiziune Canal+, demnitarul cerând firmei producătoare, Ferrero, să utilizeze alte materii prime pentru obţinerea faimoasei creme tartinabile cu alune.

Totodată, Segolene Royal a pledat pentru o a treia revoluţie industrială, care să aibă în vedere protejarea mediului înconjurător, după ce, cu numai două zile în urmă, îşi anunţase intenţia de a interzice comercializarea unui cunoscut erbicid de la firma Monsanto, ‘Rounduo’, ca măsură de combatere a efectelor negative ale substanţelor chimice de acest tip. Franţa – care va găzdui summitul pentru combaterea schimbărilor climatice, organizat în decembrie, la Paris, sub tutela ONU – trebuie să conducă ‘ofensiva’ menită să pună capăt folosirii erbicidelor, a susţinut ministrul la postul de televiziune France 3, menţionează ziarul spaniol ‘ABC’.

Compania italiană Ferrero a – mai multe aici

Share