BCS: Finanțarea învățământului în baza de cost standard per elev a demonstrat că este ineficientă și neadecvată
Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) au susținut un briefing de presă privind problemele din sistemul educațional. Potrivit lor, domeniul educației din Republica Moldova se confruntă cu probleme grave, informează OFICIAL.
„Actualmente finanțarea instituțiilor de învățământ din RM are la bază hotărârea Guvernului privind finanțarea în bază de cost standard per elev. Potrivit acesteia, autoritățile administrației publice locale asigură organizarea și funcționarea rețelei de școli, gestionarea eficientă a mijloacelor financiare și acordă asistență conducătorilor instituțiilor de învățământ în realizarea managementului financiar, iar Ministerul Educației și Cercetării monitorizează și acordă suport metodologic necesar în procesul de finanțare a instituțiilor de învățământ și de restructurare a rețelelor școlare. Din această perspectivă, toate instituțiile de învățământ ar trebui să activeze fără probleme financiare, iar acolo unde apar acestea să fie înlăturate prin intervenția autorităților publice locale”, a declarat deputatul BCS, Diana Caraman.
Ea a spus că, în cei șapte ani de când finanțarea învățământului se face în bază de cost standard per elev, instituțiile de învățământ se reorganizează și se optimizează. „Așa numesc cei din domeniu acest proces, de fapt se închid pe un capăt. La moment aproximativ 200 de instituții de învățământ se confruntă cu probleme legate de finanțare și cel mai probabil după Anul Nou vor fi lichidate”, a precizat deputatul.
Potrivit ei, Ministerul Educației și Cercetării nu vorbește despre faptul că, cadrul normativ actual interzice autorităților publice locale să utilizeze banii din componența raională pentru acoperirea deficitului bugetar a gimnaziilor cu numărul mai mic de 91 de elevi și a școlilor primare cu mai puțin de 41 de elevi.
„Aceste instituții sunt lăsate în seama bugetului autorităților publice locale, iar sursele disponibile sunt foarte modeste și insuficiente pentru acoperirea tuturor necesităților care apar la nivel local. Pe parcursul celor șapte ani de implementare, finanțarea învățământului în baza de cost standard per elev a demonstrat că este ineficientă și neadecvată pentru țara noastră. Acești indicatori trebuie să determine Ministerul Educației și Cercetării să modifice normele de finanțare a învățământului, să adopte reguli adecvate realităților noastre, care să aibă ca efect dezvoltarea instituțiilor de învățământ”, a conchis Diana Caraman.
Cristina Jicol