Andrei Spînu: Am convenit relansarea circulației transportului feroviar Chișinău – Kiev
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu a continuat discuțiile cu omologul său ucrainean, Oleksandr Kubrakov, în cadrul vizitei sale la Kiev, transmite OFICIAL.
Miniștrii au discutat mai multe subiecte:
„Vor fi grăbite procedurile de construcție a podului Cosăuți (MD) – Yampol (UA).
Am convenit relansarea circulației transportului feroviar Chișinău – Kiev.
Am discutat și necesitatea reabilitării liniilor de cale ferate aflate pe teritoriul Ucrainei, între stațiile Halta 111 – Basarabeasca, Halta 208 – Greceni, Etulia – Giurgiulești.
Am vorbit și despre facilitarea tranzitului trenurilor pe teritoriul Ucrainei prin sectorul de cale ferată Giurgiulești – Reni – Etulia.
Am convenit asupra tuturor aspectelor procedurale necesare pentru asigurarea, cât mai curând, a implementării regimului liberalizat de transport de marfă în regim bilateral și tranzit între ambele țări.
Am primit asigurări că într-un termen scurt va fi dat curs solicitării de a fi majorat contingentului de autorizații de tranzit transport mărfuri între ambele state”, spune Spînu.
Cristina Parfeni