Igor Grosu a avut o întrevedere cu Ministrul Afacerilor Externe al Turciei, Mevlüt Çavuşoğlu
Președintele Parlamentului, Igor Grosu s-a întâlnit cu Mevlüt Çavuşoğlu, Ministrul Afacerilor Externe al Republicii Turcia, aflat în vizită la Chișinău, transmite OFICIAL, cu referire la un comunicat.
La întrevedere a participat președinta Comisiei politică externă și integrare europeană, Doina Gherman, Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Turcia în Republica Moldova, Gürol Sökmensüer și alți reprezentanți ai misiunii diplomatice.
Oficialii au abordat subiecte ce țin de relația bilaterală și aspecte de interes de pe agenda comună. În context, Igor Grosu a mulțumit pentru ajutorul constat oferit de Republica Turcia țării noastre și a apreciat deschiderea pentru consolidarea dialogului, pledând pentru fortificarea cooperării strategice între cele două țări.
”Ne dorim un dialog permanent cu omologii noștri și optăm pentru fortificarea acestuia atât pe dimensiunea Grupurilor parlamentare de prietenie, cât și a Comisiilor parlamentare de specialitate, care ar permite crearea unui cadru de consultanță mai amplu, precum și eventuale transferuri de experiență cu privire la acțiuni de interes comun”, a declarat speakerul.
Un alt subiect discutat se referă la finalizarea procedurilor de ratificare a Acordului privind conversiunea și recunoașterea reciprocă a permiselor de conducere, lucru care ar facilita serviciul de export și alte activități în plan comercial-economic și investițional.
În context, cei doi oficialii au remarcat succesul în ceea ce privește libera circulație a cetățenilor noștri în Turcia în baza buletinului de identitate.
La final, ministrul de externe al Turciei a exprimat deschiderea în a oferi suportul necesar Republicii Moldova în toate domeniile, inclusiv de a încuraja companiile turcești să continue investițiile sectoriale în țara noastră.