Operaţiunea „HIT 2 BLUE AMBER” la final! Află rezultatele
În perioada 1-3 iunie curent, sub egida SELEC (South East Law Enforcement Center)- Centrul Sud-Est European pentru Aplicarea Legii şi Europol, forțele de ordine au desfăşurat operaţiunea regională „HIT 2 BLUE AMBER”.
Acțiunile au avut drept scop depistarea mijloacelor de transport furate din Europa de Est, identificarea grupărilor criminale internaţionale implicate în infracţiunile legate de trafic ilicit de mijloace de transport și stabilirea rutelor de deplasare a acestora pe teritoriul statelor – membre ale SELEC.
Operaţiunea s-a desfășurat la nivel internaţional cu participarea a 20 de state și suportul organizaţiei Europol, OIPC Interpol (Organizația Internațională a Poliției Criminale), misiunii EUBAM (European Border Assistance Mission)- Misiunea Uniunii Europene de Asistență la Frontieră în Moldova și Ucraina și GIE ARGOS (Organizația asiguratorilor francezi pentru identificarea și recuperarea mijloacelor de transport și alte bunuri furate în scop de despăgubire). Ca urmare, au fost efectuate un şir de măsuri orientate la combaterea şi prevenirea fenomenului furturilor de automobile.
Astfel, de către angajaţii Inpectoratului General al Poliţiei (CCPI, INP, INI), Departamentul Poliţiei de Frontieră al MAI şi Serviciul Vamal al MF au fost formate echipaje mobile mixte pe teritoriul Republicii Moldova, cu scopul stopării, verificării şi reţinerii (la necesitate) a mijloacelor de transport introduce ilegal în țară.
În perioada desfășurării operațiunii au fost identificate și reținute 5 unităţi de transport aflate în căutare internaţională în cadrul ţărilor membre ale OIPC INTERPOL. În zona de „NORD” a țării au fost stopate 119 unități de transport, iar la 33 automobile s-a constatat termenul de valabilitate a vinietei expirat.
Totodată, de către colaboratorii echipelor mobile ale Serviciului Vamal activînd în comun în cadrul echipelor mixte de comun cu angajaţii INP, INI, DPF și CCPI au fost depistate 5 autovehicule ca fiind radiate de la evidență din țara de înmatriculare (Lituania).
De către angajaţii Departamentului Poliţiei de Frontieră în zona de competenţă au fost notificate 8 cazuri de încălcare a legislaţiei frontaliere în domeniul traficului ilicit de vehicule. În acest context, au fost relevate 7 cazuri cu privire la deținerea de documente false şi 1 caz de încălcare a regulilor de exploatare a vehiculelor.
Pe durata desfăşurării operaţiunii, au fost întocmite sesizări și procese verbale cu privire la contravenţie, iar automobilele depistate ca fiind date în căutare de către INTERPOL au fost reţinute cu întreprinderea acţiunilor procedurale ce se cuvin.
Mihaela Rotari