Raport de alternativă al PSRM: Au crescut cheltuielile pentru întreținerea ministerelor, guvernului

Raport de alternativă al PSRM: Au crescut cheltuielile pentru întreținerea ministerelor, guvernului

Deputații Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), în cadrul unui briefing de presă, au prezentat prima parte a Raportului de alternativă de activitate a Guvernului Gavrilița, în care, potrivit lor, au indicat situația reală din domeniile economie, medicină, educație din Republica Moldova, informează OFICIAL.

„Vrem să aducem aminte cetățenilor cum cei din PAS au primit un rezultat solid, și anume 63 de mandate în Parlament. Ei au făcut promisiuni electorale generoase pentru agenții economici, agricultori, pensionari. Oamenii, fiind obosiți de criză, de pandemie, i-au crezut. În realitate constatăm că nicio promisiune electorală a celor din PAS nu a fost îndeplinită. Dacă noi socialiștii am demonstrat că agricultorii au primit un șir de subsidii, astăzi agricultorii nu au nici o susținere. Ei au promis mult mai mult, dar au luat și ceea ce aveau”, a declarat Vlad Batrîncea.

Socialistul a spus că, Guvernul Gavrilița a început cu majorarea numărului ministerelor. „Astăzi cheltuielile pentru întreținerea administrației centrale sunt în creștere inclusiv și întreținerea Președinției. Au crescut cheltuielile pentru întreținerea ministerelor, guvernului. După 100 de zile cetățenii o duc mai rău, deoarece salariile și pensiile sunt la același nivel, dar cheltuielile cresc pe zi ce trece –  la carburanți, la gaze naturale, agent termic –  ceea ce a adus o atmosferă de frică în societate. Oamenii se tem că nu vor face față sărăciei”, a precizat deputatul.

Totodată, el a constatat că astăzi Republica Moldova are cel mai neprofesionist Guvern care nu este capabil să ajute oamenii în perioada de criză și pandemie.

Referitor la sectorul justiției, Batrîncea a spus: „Una dintre promisiunile de bază a celor din PAS era o justiție corectă și evident că nici aici nu a demonstrat nici un rezultat. Chiar și modificarea Constituției, în ceea ce ține de sectorul justiției, a fost realizată datorită echipei noastre –  am dus la bun sfârșit acea foaie de parcurs care a fost coordonată cu Consiliul Europei”.

De asemenea, el a vorbit și despre arestul Procurorului General, Alexandru Stoianoglo: „Socialiștii nu au avut conflicte cu legea, noi nu căutăm apărare, noi suntem corecți în raport cu legislația Republicii Moldova și nu am încălcat legea, dar toți partenerii de dezvoltare ai țării și societatea au condamnat metodele banditești în stilul cărora s-a procedat cu Stoianoglo, învinuirile aduse în raport cu el nu au acoperire legală”.

În concluzie, deputatul a spus că toate aceste acțiuni ale Guvernului sunt o încălcare gravă a tuturor angajamentelor cu care a venit PAS în campania electorală.

Cristina Jicol

Share