Consumi 50 metri cubi de gaz și achiți 6,2 lei! Guvernul explică cum vor fi oferite compensațiile
În contextul majorării tarifelor la utilități (energie electrică, gaze, lemne, cărbune), Guvernul a aprobat proiectul Hotărârii de Guvern prin care va fi extinsă acoperirea Programului de ajutor social, astfel încât mai multe familii defavorizate să beneficieze de ajutoare în perioada rece a anului, transmite OFICIAL, cu referire la un comunicat.
Potrivit informațiilor, în acest scop, va fi majorat multiplicatorul pentru venitul lunar minim garantat utilizat la stabilirea dreptului la ajutor pentru perioada rece a anului, de la 2.2 la 2,6 puncte, prin care va fi extins pragul de trecere pe venit la evaluarea dreptului pentru ajutor pentru perioada rece a anului pentru familiile defavorizate. În urma acestor modificări, încă 86 000 de familii defavorizate vor beneficia de prestație pentru perioada rece a anului, în perioada noiembrie 2021-martie 2022.
Tot astăzi, Guvernul a aprobat prin Hotărâre și majorarea cuantumului ajutorului pentru perioada rece a anului, de la 500 lei, la 700 lei, precum și a pragului eligibilității la calcularea scorului punctajului indicatorilor de bunăstare (proxy), cu 2,82 puncte.
Aprobarea celor două proiecte va permite majorarea cuantumului ajutorului pentru perioada rece a anului de la 500 la 700 lei pentru 214 000 familii beneficiare și acoperirea suplimentară a circa 86000 familii defavorizate cu prestația de ajutor pentru perioada rece a anului în cuantum de 700 lei.