Vizită la portul Giurgiulești a reprezentanților Coastei de Gardă a SUA și factori de decizie a Poliției de Frontieră
Șeful adjunct al Poliției de Frontieră, Daniel Martnos, în comun cu un grup de factori de decizie din cadrul IGPF, condus de șeful DGCF Diana Salcuțan, au participat la întrevederea cu reprezentanții Coastei de Gardă a Statelor Unite și Ambasadei SUA în Republica Moldova. Întrevederea a avut loc pe teritoriul portului Giurgiulești, transmite OFICIAL.
În cadrul ședinței, echipa managerială a Poliției de Frontieră a venit cu o prezentare privind situația în punctul de trecere portuar Giurgiulești, în contextul securizării frontierei de stat și asigurări fluidizarii traficului transfrontalier.
Subiectele abordate s-au axat, în special, pe procedurile de control al navelor, tehnicile și echipamentele de operare, inclusiv conlucrarea autorităților disconcentrate în port. Un alt punct al discuțiilor s-a conturat asupra instruirii angajaților și formarea lor profesională în domeniul controlului navelor, dar și preluarea celor mai bune practici.
În finalul întrevederii polițiștii de frontieră și-au exprimat dorința și disponibilitatea pentru o conlucrare eficientă în continuare, cât și avansarea cooperării bilaterale pe mai multe domenii de interes.
Cristina Pendea