Colonelul Eduard Ohladciuc – noul comandant al Armatei Naționale

Colonelul Eduard Ohladciuc – noul comandant al Armatei Naționale

Ministrul Apărării Anatolie Nosatîi l-a prezentat astăzi efectivului militari și civil al instituției de apărare pe noul şef al Marelui Stat Major, Comandant al Armatei Naţionale, colonel Eduard Ohladciuc, transmite OFICIAL.

Anatolie Nosatîi l-a felicitat pe colonelul Ohladciuc cu ocazia desemnării în funcție, exprimându-și convingerea că experiența vastă pe care o deține acesta va contribui la asigurarea funcționării eficiente a instituției. Oficialul a adăugat că noul comandant va avea toată susținerea din partea conducerii Ministerului Apărării în realizarea obiectivelor de transformare a Armatei Naționale.

Colonelul Eduard Ohladciuc este absolvent al Universității Militare din Harkov, Ucraina, Colegiului de Război de la Bucureşti, România, precum și al Colegiului Internaţional de Studii în Securitate „George C. Marshall” .

Are o experiență de peste 30 de ani în domeniul militar. A deținut mai multe funcții de comandă în cadrul Armatei Naţionale, ultima fiind cea de locţiitor șef al Marelui Stat Major (operații și instruire).

De notat că Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat vineri, 5 curent, decretul privind numirea colonelului Eduard Ohladciuc în funcţia de şef al Marelui Stat Major al Armatei Naţionale, comandant al Armatei Naţionale. Decretul intră în vigoare la data semnării.

Doina Buruiană

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

????????????????????????????????????

Share