Zinaida Bezverhni: mai mult de jumătate dintre medicamentele, incluse în lista compensatelor, vor fi gratuite
Odată cu intrarea în vigoare a noii metodologii de compensare a medicamentelor, în R. Moldova fost majorată rata de compensare de la 40%, 60% şi 80% din preţul mediu cu amănuntul la 100% din prețul medianic. Despre aceasta a vorbit secretarul de stat al Ministerului Sănătății, Zinaida Bezverhni, în cadrul unui interviu, transmite OFICIAL.
„În urma acestei modificări, pentru mai mult de jumătate din denumirile comerciale de medicamente incluse în lista compensatelor, pacienții nu vor achita co-plată, dar le vor primi gratuit. În același timp, activitatea farmaciștilor va fi mai eficientă în urma implementării unui mecanism simplificat de calcul a sumelor compensate”, a declarat Zinaida Bezverhni.
Potrivit spuselor sale, datorită noii metodologii, gradul de acoperire a populației cu medicamente va fi extins, iar suma pe care o achitau pacienții până acum se va micșora.
„Practic, mai mult de jumătate din lista de medicamente compensate este gratuită, iar pentru cealaltă – prețul s-a redus semnificativ.
Și aici vin cu trei exemple: pentru comprimatele de acid acetilsalicilic de 75 mg, un produs utilizat de foarte multe persoane cu maladii cardiovasculare, prețul a fost redus la 11 lei de la de 41 de lei. Un alt exemplu este un medicament antiagregant pentru care pacientul achita până acum 10 lei, iar din 1 noiembrie plătește doar 1 leu și 30 de bani. Un alt medicament care se regăsește foarte des în rețetele medicilor de familie era achiziționat cu 11 lei și 65 de bani, iar acum costul acestuia este de 2 lei și 35 de ani”, a menționat secretarul de stat.
Bezverhni a mai precizat că, cele mai mari reduceri se atestă la medicamentele utilizate pentru tratamentul maladiilor cardiovasculare, gastro-intestinale, astm bronșic, osteoporoză, depresie și alte boli frecvente.
„Mai mult de 80 la sută din populația Republicii Moldova este parte a sistemului de asigurări, respectiv, beneficiază de medicamente compensate sau de medicamente la preț redus”, a precizat ea.
Doina Buruiană