Opinie: Principalul rol al Gazprom-ului este finanțarea regiunii transnistrene
În cadrul negocierilor noului contract cu Gazprom ambele părți au avut puncte forte și puncte slabe. Despre aceasta s-a discutat în cadrul dezbaterilor publice organizate de agenția de presă IPN, transmite OFICIAL.
Expertul în energetică, Victor Parlicov, a spus că au fost câțiva factori de negociere și posibilitatea părților de a negocia.
„Rezultatul negocierilor l-am prognozat din start și eram sigur că vom avea un nou contract cu Gazprom. Această companie are nevoie de contracte cu R. Moldova, chestia ține de finanțarea regiunii transnistrene și livrarea gratuită de gaze. Principalul rol al Gazprom-ului este finanțarea regiunii transnistrene. Acest lucru nu este de astăzi, dar a început din 1994. Chiar și cu prețul mărit al gazelor, dar fără Gazprom, regiunea transnistreană rămâne vulnerabilă, ceea ce Federația Rusă nu putea permite. Acesta însă a fost punctul nostru forte. Punctul nostru vulnerabil este că am acceptat ca în formula de calcul să fie efectuată o modificare și anume prețul să fie legat de piața spot. Logica formulei precedente era una sănătoasă, achitam un preț corect. Cei de la Moldovagaz au admis ca formula de calcul să fie a pieței spot și aici a început problema. O mare lacună a noastră a mai fost și lipsa de comunicare a situației”, a spus Victor Parlicov.
Analistul politic, Anatol Țăranu a spus că situația cu criza gazelor a fost depășită și poate fi deja consumată.
„Comunicarea autorităților a fost una defectuoasă și asta cumva aruncă o lumină nefavorabilă asupra guvernării. Dacă nu comunici tu informația, opoziția va comunica. Avem acum un contract cu Federația Rusă. Contractul creează anumite probleme economice pentru R. Moldova. Gazul va costa mai scump, în condițiile unui deficit bugetar, se vor crea probleme la capitolul social. Această criză a demonstrat capacitatea de a comunica pe plan internațional. Mobilizarea partenerilor a fost una exemplară. O concluzie pe care trebuie să o facem este că gazul reprezintă unul dintre elementele de bază al relației Republica Moldova – Federația Rusă și vom fi nevoiți să o construim reieșind din prezența acestui factor care defavorizează țara noastră. Pentru a diminua factorul negativ avem nevoie să diversificăm piața, sursele de aprovizionare cu gaze, și aceasta va duce la o îmbunătățire a relațiilor noastre.
Eu cred că Republica Moldova și Federația Rusă au interese divergente într-o serie de probleme fundamentale ale relațiilor reciproce. Din aceste considerente nu vom putea să avem o relație extrem de productivă cu Federația Rusă. Problema transnistreană este privită de Republica Moldova și Federația Rusă diferit. Avem și alte probleme legate de geopolitică”, a spus Anatol Țăranu.
Cristina Parfeni