Regulile regimului de frontieră discutate de șeful Poliției de Frontieră cu APL Sud
„Cunoaștem cât de importante sunt atribuțiile instituției dumneavoastră pentru siguranța și securitatea regională, dar băștinașii din localitățile de frontieră se confruntă cu procesul de obținere a permisului de acces. Tare ne dorim ca împreună să reușim să ajungem la un consens pe acest subiect, prin simplificarea procedurilor de acces în limita de competență”, aceasta a fost una din solicitările autorităților locale ale raionului Cahul în cadrul audienței cu șeful Poliției de Frontieră, Rosian Vasiloi, transmite OFICIAL.
Întâlnirea cu primarii din localitățile de frontieră a avut loc în după amiaza zilei de ieri, la sediul Direcției regionale Sud.
Au fost discutate aspecte precum: regulile de regim în zona de frontieră, ce acțiuni comune am putea realiza pentru a facilita turismul în zonele de agrement și pe anumite segmente protejate cum ar fi Lacul Beleu, ce măsuri am putea implementa pentru protecția mediului fiecare pe domeniul de competență, de asemenea au fost analizate și punctate soluții pentru fiecare problemă.
Conducerea Poliției de Frontieră a dat asigurări că va acorda toată susținerea și suportul necesar pentru facilitarea procedurilor în beneficiul cetățenilor, dar și ei la rândul lor trebuie să fie responsabili atunci când se află în zona de frontieră. În această situație ar fi necesare mai multe întâlniri cu localnicii și/sau intensificarea vizitelor în teritoriu în perioadele solicitate pentru desfășurarea activităților de către cetățeni.
După, șeful instituției de frontieră a discutat cu echipa managerială a Direcției regionale Sud despre problematica situațiilor de securitate frontalieră, reiterând necesitatea de comunicare și receptivitate din partea angajaților subdiviziunilor de frontieră în interacțiunea cu populaţia locală în vederea prevenirii migrației ilegale, dar și a altor ilegalități.
Cristina Pendea