În ce mod vor fi recuperate orele pentru zilele suplimentare de vacanță

În ce mod vor fi recuperate orele pentru zilele suplimentare de vacanță

Astăzi, 4 noiembrie, ministrul Educației și Cercetării Anatolie Topală a avut o ședință cu șefii Organelor locale de specialitate în domeniul învățământului (OLSDÎ), în cadrul căreia s-a discutat despre modalitățile de recuperare a orelor pentru zilele suplimentare de vacanță (01.11.2021 – 05.11.2021) propuse de către directorii instituțiilor de învățământ. Șefii OLSDÎ au informat despre dificultățile întâmpinate de anumite instituții de învățământ în planificarea orelor pe parcursul acestui semestru, transmite OFICIAL.

În urma discuțiilor, ministrul Educației și Cercetării a emis Ordinul nr. 1498, potrivit căruia perioada de recuperare a orelor pentru zilele suplimentare de vacanță a fost extinsă până la sfârșitul anului de studii 2021-2022.

Responsabili de organizarea activităților de recuperare a orelor sunt conducătorii instituțiilor de învățământ, care vor elabora un orar de recuperare și îl vor coordona cu OLSDÎ.

Amintim că, în baza Hotărârii CNESP nr. 64 din 26 octombrie 2021, Ministerul Educației și Cercetării a decis prelungirea vacanței de toamnă cu 7 zile pentru elevii din instituţiile de învățământ primar, gimnazial şi liceal publice și private, în unitățile administrativ-teritoriale (UAT) de nivelul întâi, UAT de nivelul al doilea: municipiile Chișinău și Bălți și UAT ale unității teritoriale Găgăuzia în care este stabilit pragul roșu de alertă.

Share