A fost aprobată repartizarea și redistribuirea unor alocații prevăzute în Legea bugetului de stat pentru anul 2021
Astfel, din alocațiile bugetare (170,0 mil.lei) aprobate pentru salarizarea în sectorul bugetar se repartizează bugetelor locale 134,2 mil. lei pentru achitarea salariilor angajaților din sistemul educațional până la finele anului 2021.
„Mijloacele financiare propuse pentru alocare sunt destinate prioritar instituțiilor de învățământ primar, gimnazial și liceal, care se finanțează în bază de cost standard per elev conform Hotărârii Guvernului nr. 868/2014. În acest sens s-a propus o derogare temporară de la regula generală, care va permite suplimentarea bugetelor instituțiilor de învățământ cu alocații în volume concrete, estimate reieșind din necesarul de cheltuieli la nivel de fiecare instituție.
De asemenea, proiectul prevede că economiile acumulate de către autorități la măsurile ce țin de organizarea odihnei de vară a copiilor și adolescenților, desfășurarea olimpiadelor și examenelor de absolvire să fie utilizate la fel, pentru acoperirea insuficienței la cheltuielile de personal”, spune Ministerul Finanțelor.
Proiectul mai prevede redistribuiri de alocații în sumă de 9,8 mil. lei de la Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale către Ministerul Economiei, precum și în sumă de 700,0 mii lei de la Cancelaria de Stat către Ministerul Sănătății în scopuri de stimulare a lucrătorilor medicali.