Șeful „Moldovagaz”: Tariful la gaz poate ajunge la 10 lei

Șeful „Moldovagaz”: Tariful la gaz poate ajunge la 10 lei

Președintele Consiliului de Administrație al „Moldovagaz”, Vadim Ceban a declarat că, tariful pentru un metru cub de gaze naturale poate să ajungă la pragul de 10 lei, dar nu poate afirma acest lucru ferm, informează OFICIAL.

„Noi acum analizăm diferite opțiuni, având în vedere că trebuie să facem un pronostic pentru anul viitor. Exercițiul este unul foarte complex, luăm la bază atât cotațiile petrolului, cât și cotațiile pe piața spot care este în formulă și respectiv analizăm care vor fi calculele. Nu uitați că aici și cursul valutar joacă rolul, volumele care vor fi consumate, respectiv și vremea de afară. Toate aceste lucruri influențează”, a declarat Vadim Ceban, în cadrul emisiunii ”Puterea a Patra” de la N4.

Întrebat dacă tariful pentru gazele naturale ar putea trece de zece lei pentru un metru cub, el a spus: „Poate fi dar nu pot să vă spun chiar ferm”.

„Trebuie să avem în vedere că noi anul acesta deja am suportat anumite cheltuieli, am creditat consumatorul și am achitat din cont propriu, nu am ajustat tarife. Aceste devieri urmează să le recuperăm în următoarea perioadă tarifară, așa spune metodologia. Vedem cum ne vom înțelege cu ANRE, care va fi abordarea.  Situația este similară și în alte state, noi nu suntem primii, dar vă imaginați dacă noi mergeam pe formula de achiziție care a fost pe piață, la 800-1200$ ce avea să fie. De aceea va fi o situație neplăcută permanent când cresc tarifele, dar trebuie să trecem peste asta și cred că Guvernul va veni cu un program complex de subvenții pentru populație pentru cei vulnerabili”, a spus Ceban.

Vadim Ceban a menționat că este un șoc pentru toți –  nu doar pentru populație sau sectorul public, dar și pentru economie.

 „Sperăm totuși că această criza nu va dura prea mult și piața se va stabiliza și deja va fi mult mai predictibil să activăm pentru perioada următoare”, a conchis președintele Moldovagaz.

Cristina Jicol

Share