Ion Covrig – noul director al Î.S. „Fabrica de sticlă” din Chișinău

Ion Covrig – noul director al Î.S. „Fabrica de sticlă” din Chișinău

Directorul general al Agenției Proprietății Publice, Eugeniu Cozonac, l-a prezentat colectivului pe Ion Covrig – noul director al Întreprinderii de Stat „Fabrica de sticlă” din Chișinău.

Ion Covrig a fost numit în funcție pe 15 octombrie, după ce Pavel Perju a fost demis cu o zi înainte. Ținem să precizăm că fostul director al Fabricii de sticlă a ocupat funcția vacantă de administrator al întreprinderii de stat „Fabrica de sticlă” în ianuarie 2021, în baza unui concurs. Ulterior s-a depistat faptul că acesta a prezentat în cadrul competiției date personale eronate, iar potrivit Regulamentului, după destituirea din funcție a primului din listă, conducerea este preluată de concurentul plasat pe locul 2.

Șeful APP a urat succes noii conduceri, asigurându-l de toată asistența necesară în administrarea eficientă și prosperă a instituției.

„Sper foarte mult ca noul director să fie un exemplu de atitudine pentru întreaga echipă, iar transparența, corectitudinea și încrederea să stea în capul mesei. Voi, angajații, trebuie să cunoașteți care sunt planurile de viitor pentru dezvoltarea întreprinderii și ce pași se fac zilnic în acest sens. Vă îndemn să munciți cot la cot cu noua administrație și să conlucrați pentru a realiza în continuare lucruri frumoase, dar și pentru a crea la locul de muncă o atmosferă plăcută”, a declarat Eugeniu Cozonac.

Ion Covrig susține că este pregătit să facă față tuturor provocărilor, să elimine intrigile și blocajele create de fosta conducere și să coaguleze echipa.

„Eu sper că vom reuși cu brio să trecem peste toate provocările și să aducem fabrica la standardele pe care toată lumea le așteaptă”, a subliniat Ion Covrig.

Cu o istorie de 51 de ani, Fabrica de sticlă din Chişinău este unul din liderii indiscutabili pe piaţa internă a Republicii Moldova, care asigură necesităţile fabricilor locale de vinuri şi divinuri, de băuturi alcoolice, ale întreprinderilor pentru prelucrarea şi conservarea legumelor şi fructelor, ale producătorilor de băuturi răcoritoare, de produse alimentare pentru copii etc. În prezent, în catalogul Fabricii de sticlă din Chişinău sunt incluse în jur de 300 de feluri de sticle şi borcane.

247203926_281622713830426_7464697403836197377_n

Doina Secrieru

Share