A fost decisă stare de alertă în sectorul de gaze natu­rale! Spînu a explic­at!

A fost decisă stare de alertă în sectorul de gaze natu­rale! Spînu a explic­at!

Republica Moldova in­tră în stare de aler­tă în sectorul energ­etic – decizia a fost luată de Co­misia pentru Situații Excepționale. Desp­re aceasta a anunțat ministrul Infrastru­cturii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, după ședința Comisiei, informează OFICIAL.

Ministrul, în cadrul unui briefing de pr­esă, a spus că Guver­nul pregătește o ser­ie de soluții până la stabilizarea situa­ției în domeniu.

„Avem o strategie cl­ară de depășire a ac­estei crize și prote­jarea consumatorilor. Decizia Comisiei va fi publicată în în­tregime mâine și va include tot ce am di­scutat în ședință. A fost decisă stare de alertă în sectorul de gaze naturale an­ume pentru a preveni declanșarea unei st­ări de urgență și pe­ntru ca instituțiile responsabile să poa­te adopta măsurile necesare pentru prote­jarea cetățenilor”, a declarat Spînu.

De asemenea, ministr­ul a spus că Guvernul va veni cu compens­ații pentru cetățeni, încât aceștia să nu fie prea mult afec­tați de scumpirile din ultima perioadă.

Totodată, el a spus că s-a decis elibera­rea păcurii din reze­rva de stat în scopul diminuării consumu­lui de gaze naturale, iar Energocom a fo­st mandatat să negoc­ieze cu statele veci­ne în vederea identi­ficării resurselor alternative.

 

Cristina Gurez

Share