Președintele CCRM a participat la Forumul anual privind participarea bugetară „Informează, abilitează, acționează!”
Împreună cu colegii, Președintele Curții de Conturi a Republicii Moldova (CCRM), Marian Lupu, declară că a participat astăzi, la Forumul anual privind participarea bugetară „Informează, abilitează, acționează!”, informează OFICIAL.
Evenimentul a fost organizat de Centrul Analitic Independent „Expert-Grup”, în parteneriat cu Institutul de Politici și Reforme Europene și Centru pentru Studii Est-Europene (Lituania), în cadrul proiectului finanțat de Uniunea Europeană și Konrad Adenauer Stiftung (Germania).
Marian Lupu declară că forumul a întrunit reprezentanți ai autorităților publice centrale și locale, comisiilor parlamentare, comunității donatorilor și partenerilor de dezvoltare, societății civile și mediului academic și reprezintă o platformă națională pentru discuții la nivel înalt despre oportunitățile și provocările implementării principiilor de participare bugetară la nivel central și local.
„Subiectele puse în discuție sunt importanțe pentru Curtea de Conturi, interesul practic fiind definit de abordarea, în cadrul auditurilor efectuate, a problemelor și progreselor înregistrate în cadrul activității investiționale atât la nivel central, cât și la nivel local”, spune Președintele CCRM.
Mihaela Rotari